Imediat după referendum, cîteva ziare mari din Occident au comentat situația la modul: gata, a trecut, acum e momentul ca politicienii români să cadă la pace, să se obișnuiască să coabiteze și să găsească teme de consens. Sfatul a produs stupoare în ambele tabere din România, inclusiv în presa noastră polarizată. Cum adică să se înțeleagă? Păi, adică opt milioane de români nu-l mai vor pe Băsescu, și noi să ne înțelegem cu el? Adică ăștia dau lovitură de stat, și noi să ne înțelegem cu puciștii? Singurul punct de consens a părut a fi acela că un consens este imposibil. În timp ce Financial Times dădea sfaturi concrete pentru pacificare și spunea că economia nu mai are răbdare cu politicienii români, Vocea Rusiei, radioul oficial, făcea micromanagament: mai aveți puțin și îl distrugeți pe Băsescu, nu vă lăsați acum, schimbați legea aia, hai, beliți-l pe marinar, nu contează ce spun ăia din Occident.
DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă?Avem deci două modele de amestec în treburile interne ale țărișoarei noastre: FT zice că ne trebuie consens și atenție la economie, Vocea Rusiei vrea scandal și e îngrijorată ca nu cumva USL să arunce prosopul. Cred că diferența e mai profundă decît niște simple editoriale, e vorba despre cultura dialogului și a consensului. FT nu pricepe cum marinarii își pot scoate ochii reciproc, în timp ce barca se învîrte periculos printre ghețari, și nici ce motive ar avea să continue păruiala, cînd a devenit clar că nici una dintre tabere nu o poate arunca pe cealaltă peste bord. Vocea Rusiei nu pricepe cum ar putea niște reguli, o Curte Constituțională și niște critici dinspre Occident să împiedice un guvern să facă ce vor mușchii lui.
Curtea
