În urma alegerilor locale din luna iunie, cele două formaţiuni politice au ajuns să conducă destinele a cinci judeţe din cele şase care fac parte din Regiunea Centru.
Alianţa politică formată din PSD, PNL şi PC a devenit preferata electoratului la alegerile locale din luna iunie, iar acum USL profită din plin de succesul înregistrat în urmă cu aproximativ două luni. O mare victorie a social-liberalilor a fost preluarea controlului în alte două judeţe din Regiunea de Dezvoltare Centru, acolo unde hotărăşte, acum, destinele a trei judeţe importante, Mureş, Sibiu şi Braşov. UDMR şi-a păstrat superioritatea în Harghita şi Covasna, dar a pierdut Mureşul, în timp ce judeţul Alba a rămas în continuare fidel PDL.
De departe, cea mai favorabilă schimbare pentru USL a fost la nivelul consiliilor judeţene din Mureş şi Sibiu. UDMR a fost dat jos de la şefia administraţiei judeţene Mureş, acolo unde Edita Emoke Lokodi a pierdut lupta cu actualul preşedinte, Ciprian Dobre. Dacă în ceea ce priveşte cele două funcţii de vicepreşedinte USL şi UDMR s-au înţeles pentru a avea câte un reprezentant din fiecare tabără, Ovidiu Dancu (USL), respectiv Edita Emoke Lokodi (UDMR), lupta este destul de ascuţită când vine vorba de hotărâri în cadrul Consiliului Judeţean (CJ). Acolo, USL şi UDMR au fiecare câte 13 mandate, iar Alianţa pentru Mureş, formată din PDL, UNPR şi PER, care are şase consilieri judeţeni, este cea care înclină balanţa înspre o decizie sau alta. Diferenţa de până la 34 de consilieri este completată de către doi membri PP-DD, mai deloc importanţi în stabilirea majorităţii.
USL, succes mare în Sibiu
Poate cea mai surprinzătoare victorie USL-istă a fost cea de la şefia judeţului Sibiu, acolo unde liderul judeţean al PSD, Ioan Cindrea, a „spart" dominaţia Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR). Fostul preşedinte, Martin Bottesch, a fost retr