Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimii preşedinţi francezi, vecini de vacanţă

Publicat in Ziua Veche, miercuri 8 august 2012 ·

Preşedinte francez, Francois Hollande, şi cei doi predecesori ai săi, Nicolas Sarkozy şi Jacques Chirac, îşi petrec în prezent vacanţa pe coasta Mediteranei la numai câţiva kilometri unii de alţii.

Francois Hollande a sosit joi împreună cu partenera sa, Valérie Trierweiler, la Fort de Brégançon, tradiţionala reşedinţă a şefilor de stat francezi. Nicolas Sarkozy se află de câteva zile la Cap Negre, o reşedinţă a familiei soţiei sale, Carla Bruni-Sarkozy, situată tot pe ţărmul Mediteranei. Şi Jacques Chirac îşi petrece de câteva zile vacanţa în aceeaşi zonă, la Saint-Tropez, alături de soţia sa Bernadette, la o proprietate a industriaşului Francois Pinault, unde din anul 2007 merge de obicei în timpul verii.

Deşi îi despart puţin kilometri, există şanse reduse ca drumurile celor trei să se întâlnească pe parcursul acestui sejur. De când a sosit la Brégançon, Francois Hollande, care nu a spus cât timp va stat aici, pare a fi mai degrabă discret. După o baie de mulţime împreună cu partenera sa în mijlocul turiştilor din satul turistic Bormes-les-Mimosas, fotografii nu l-au văzut decât o singură dată pe plajă. Este adevărat că el a spus că nu se simte ‘pe deplin în vacanţă‘, având în vedere ‘vigilenţa’ impusă de situaţia economică.

Hollande nu are în vedere nici vreo activitate sportivă, el mărturisind vineri ziariştilor că ‘îi place sportul la televizor’, înainte de a adăuga cu un zâmbet că dacă-l va întâlni pe Nicolas Sarkozy, adversarul său din alegeri, îl va saluta. În schimb, acesta din urmă dă curs în timpul vacanţei pasiunii sale pentru ciclism, el fiind văzut în ultimele zile pe circuitele care conduc către Bormes-les-Mimosas.

Jacques Chirac, în vârstă de 79 de ani, ale cărui ieşiri publice sunt tot mai rare din cauza problemelor neurologice de care suferă, probabil că îşi va petrece timpul pe terasa portului Saint-Tropez, alătur

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum o ora
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

MAE avertizează românii să evite zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul „Marșului Global către Gaza”

Adevarul acum 42 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români vineri, 13 iunie, să evite deplasările în zona de nord a Peninsulei Sinai din Egipt, având în vedere că „Marșul Global către Gaza” este în desfășurare.

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 6 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Macron anunță că Franța e gata să participe la apărarea Israelului în fața Iranului

HotNews acum o ora
Președintele Emmanuel Macron a declarat, vineri, că Franța va participa la „operațiuni de protecție și apărare” ale Israelului în cazul unor „represalii” iraniene, dacă este „în măsură să facă acest lucru”, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Mi-am e

Video Șofer inconștient, filmat ocolind bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată. Cum a fost sancționat

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 5 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Specialiştii în securitate cibernetică AVERTIZEAZĂ cu privire la un mesaj devenit viral pe WhatsApp. Ce reprezintă și ce face „Seismic Waves Card”

Gandul acum 3 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, vineri, că mesajul viral ”Seismic Waves Card” distribuit pe WhatsApp este o alarmă falsă. „Un mesaj care circulă pe WhatsApp susţine în mod eronat că deschiderea unui fişier denumit

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°