Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magazinul Titan din Bucureşti, extins şi reamenajat cu 4 mil. €

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 8 august 2012 ·

Magazinul Titan din Bucureşti va fi consolidat şi modernizat, iar suprafaţa de vânzare va fi extinsă cu 3.500 de metri pătraţi, ultimul etaj urmând să găzduiască o terasă, a declarat George Paica, directorul comercial al Titan Shopping Center, firma care deţine centrul comercial.

Lucrările de reamenajare a magazinului au început pe 1 iulie, iar proiectul se va finaliza în două etape. Parterul şi primele două etaje vor fi reabilitate până pe 1 decembrie 2012, iar cea de-a doua etapă, care prevede modernizarea etajelor 3,4 şi 5, va fi încheiată pe 1 aprilie 2013.

Suprafaţa centrului comercial va fi extinsă de la 10.000 de me­tri pătraţi utlili, cât măsoară în prezent, la 13.500 de metri pătraţi.

"Conceptul pe care îl dezvoltăm este de magazin de proxi­mitate. De aceea păstrăm cei mai buni chiriaşi ai complexului, cei cu care clienţii s-au obişnuit în ultimii 20 de ani (apro­xi­ma­tiv 50% din spaţiile co­mer­cia­le) şi, pe lângă aceştia, vom adu­ce noi chi­riaşi, care vor extinde mixul de ser­vi­cii şi produse. Pe lângă cli­enţii din zo­na de fashion, este sigură in­tra­rea în pro­iect a unor re­tai­leri ca Vo­dafone, Sensiblu, Mega Image, Viva Sport, B&B Col­lec­tion, DePurtat, To­ni­no Lam­bor­ghini Caf­fe şi alţii", a spus Paica. El a adăugat că inves­tiţia în modernizarea ma­ga­zi­nului va depăşi patru milioane de euro.

La parterul centrului co­mer­cial, într-un corp de clădire nou construit, va fi amenajată o piaţă agroalimentară, cu o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi. Tot la parter va fi deschis un super­market Mega Image cu o suprafaţă de 700 de metri pătraţi.

Firma Titan Shopping Center este deţinută, potrivit datelor disponibile la Registrul Comerţului, de Constantin Slav.

Citiţi continuarea pe www.zf.ro

Etajul 1 va include exclusiv o zonă de fashion cu magazine de încălţăminte, îmbrăcăminte şi accesorii, i

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 3 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 14 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Alegeri prezidențiale 2024. Diaspora votează deja / Lista secțiilor de votare

HotNews acum 38 minute
Românii care locuiesc în străinătate sau pur și simplu se află în afara României în ziua alegerilor prezidențiale 2024 pot vota timp de trei zile, începând de astăzi, la una dintre cele 950 de secții de votare. Secțiile de votare din străinătate sun

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 12 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 8 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 9 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 11 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Zelenski cere comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” după atacul rus cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” Războiului din Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere joi comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” în urma unui tir împotriva Ucrainei al Rusiei cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” războiului înt

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°