Dar de ce se pot ţine alegerile fără cvorum, iar la referendum acesta e obligatoriu?
Vedeta acestor zile este cuvântul „cvorum". Cvorumul de la referendum. Unii zic că e o prostie pe care ne-a impus-o abuziv Curtea Constituţională şi Comisia Europeană, întrucât e inacceptabil ca un preşedinte ales fără cerinţa de cvorum să nu poată fi demis decât dacă participă la referendum jumătate plus unu dintre cetăţenii înscrişi pe listele electorale. Ceilalţi zic altceva. Abia dacă citim legea cu bună-credinţă, decuplaţi de gălăgia politică, mai avem şansa să mai înţelegem câte ceva.
În anul 2000, când a fost adoptată, Legea referendumului prevedea cvorum pentru toate tipurile de referendum, atât la cel local, cât şi la cele trei tipuri de referendum naţional: de modificare a Constituţiei, de demitere a preşedintelui şi la cel pe probleme de interes naţional. În plus, demiterea preşedintelui putea fi făcută nu doar prin îndeplinirea cvorumului de prezenţă, dar şi dacă votau „Da" jumătate plus unu dintre toţi cetăţenii înscrişi în liste, adică vreo 9 milioane de oameni. Cu un mandat atât de bine securizat, Ion Iliescu nu s-a arătat atunci câtuşi de puţin deranjat de rigorile acestei legi.
În viaţa legii au survenit însă două accidente: unul în 2007, altul în 2012. În ambele, cu mai puţin de o lună înainte de un referendum privind demiterea preşedintelui. În ambele, cu acelaşi scop: exceptarea de la condiţia de cvorum, prin introducerea unei derogări, doar a referendumului privind demiterea preşedintelui. Singura diferenţă a constat în modul de introducere a derogării: prima dată prin modificarea legii de către majoritatea „322", a doua oară prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului Ponta. Nimeni, niciodată, nu a explicat deloc, necum într-o manieră rezonabilă, raţiunea pentru care s-a impus derogarea doar la referendumul de demitere a preşedintelui, dar nu ş
