Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia Germaniei are probleme: euro îşi reia declinul

Publicat in Bursa, joi 9 august 2012 ·

Moneda unică europeană s-a depreciat ieri, pe pieţele externe, faţă de dolar, ca urmare a publicării datelor din care rezultă scăderea producţiei industriale şi a exporturilor Germaniei. Aceste evoluţii arată că cea mai mare economie europeană este afectată de criza datoriilor din zona euro.

Euro a coborât cu 0,5% la ora 10.23, pe piaţa din New York, ajungând la 1,2343 dolari. La data de 6 august, moneda împărţită de 17 state din UE a urcat la 1,2444 dolari - cel mai ridicat curs din 5 iulie până în prezent.

În opinia analiştilor, faptul că Germania are probleme economice va determina scăderea euro până la 1,2280 dolari săptămâna viitoare.

Conform datelor oficiale publicate de Ministerul Economiei de la Berlin, producţia industrială a Germaniei a scăzut cu 0,9% în iunie, comparativ cu luna mai, când consemnase un avans de 1,7%. Totodată, Biroul Federal de Statistică a anunţat că exporturile germane s-au redus cu 1,5% în iunie, faţă de luna mai, când au înregistrat o creştere de 4,2%.

Deprecierea de ieri a monedei unice a fost determinată şi de faptul că agenţia de rating Standard & Poor's (S&P) a revizuit în sens negativ perspectiva calificativului datoriei Greciei - de la "stabilă" la "negativă" - din cauza temerilor că această ţară va avea nevoie de sprijin suplimentar de la Uniunea Europeană. Grecia beneficiază de un rating "CCC" din partea S&P.

O influenţă negativă asupra dinamicii monedei unice a avut-o şi faptul că Banca Angliei şi-a redus prog-noza de creştere a economiei Marii Britanii. Dacă în luna mai, banca centrală britanică anticipa un avans economic anual de 0,8%, acum estimarea arată o stagnare.

A.V. Moneda unică europeană s-a depreciat ieri, pe pieţele externe, faţă de dolar, ca urmare a publicării datelor din care rezultă scăderea producţiei industriale şi a exporturilor Germaniei. Aceste evoluţii arată că cea mai

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 15 minute
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 27 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 30 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 11 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 2 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 39 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 3 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 14 minute
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°