Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CET Arad va contracta un împrumut de 8 milioane de euro pentru începerea retehnologizării

Publicat in Bursa, joi 9 august 2012 ·

CET Arad va contracta un împrumut bancar în valoare de 8 milioane de euro pentru a începe investiţiile de retehnologizare a centralei care vor duce la scăderea preţului energiei termice livrată populaţiei.

Pentru diminuarea pierderilor şi producerea de energie termică în condiţii avantajoase, centrala are nevoie de o investiţie în valoare de 48,9 milioane de euro.

Marea parte a acestor bani vor veni din fondurile obţinute de Ministerul Economiei şi Comerţului din vânzarea certificatelor verzi, însă, municipalitatea trebuie să demonstreze că investiţia este începută pentru a beneficia de aceşti bani.

"Aceste investiţii au fost însuşite de Ministerul Economiei şi Comerţului, care le-a inclus în Planul Naţional de Investiţii. Din valoarea totală a proiectului, Ministerul Economiei şi Comerţului va finanţa cu 20-25 la sută acest proiect, suma nefiind mai mică de 10 milioane de euro. Însă, pentru a primi aceşti bani este nevoie să demonstrăm că inves­tiţia a fost începută. De aceea este necesar să accesăm un credit pentru a începe lucrările de modernizare", a precizat Corneliu Neamţiu, preşedintele Consiliului de Adminis­traţie al CET Arad. Acesta a mai adăugat că în urma finanţării primite de la minister, banii contractaţi prin împrumut vor fi recuperaţi.

Investiţia presupune finalizarea cazanului 2, care costă în jur de 8.000.000 euro, construirea unei turbine pe gaz, în valoare de 41.000.000 euro, construirea unui cazan recuperator şi a unui acumulator de căldură şi închiderea depozitului de zgură, în valoare de aproximativ 1.600.000 euro. Aceste investiţii vor duce la creşterea eficienţei energetice de la 15 la sută la 72 la sută şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon. De asemenea, aceste investiţii vor genera un preţ al energiei termice livrate populaţiei de 16 euro/gigacalorie, faţă de 32 euro cât este în prezent.

În procesul de

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 6 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 13 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 11 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 9 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°