Cea mai veche aşezare neolitică din ţară a fost descoperită de arheologi pe tronsonul IV al autostrăzii Sibiu-Orăştie, în zona localităţii sibiene Cristian, directorul Muzeului Brukenthal, Sabin Luca, afirmând că ea a fost întemeiată de primul val de agricultori care au migrat din Orientul Apropiat.
Sabin Luca, directorului Muzeului Naţional Brukenthal, instituţie care a coordonat lucrările de cercetare arheologică de pe tronsonul IV al autostrăzii Sibiu-Orăştie, a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, o parte din descoperirile făcute într-unul din cele nouă situri de pe traseul viitoarei autostrăzi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
SURSA FOTO: Tribuna.ro
Potrivit acestuia, în apropierea localităţii Cristian din judeţul Sibiu, la patru metri de la suprafaţa solului - o adâncime neaşteptată pentru arheologi, a fost descoperită cea mai veche aşezare neolitică din România, aceasta aparţinând primului val de agricultori din istoria Europei, care au migrat din Orientul Apropiat, peste Balcani.
"Toate cele nouă situri cercetate au dat materiale arheologice de excepţie. Din ele putem să facem un muzeu, avem mii de obiecte restaurate sau în curs de restaurare, avem observaţii inclusiv de arhitectură, lucrăm ca un muzeu european, ba aş îndrăzni cam peste nivelul multor muzee din Europa. De ce e important acest sit (situl Cristian - n.r.)? Am descoperit in situ un lucru pe care toată lumea îl consideră ipotetic, cel puţin pe teritoriul României, şi anume prima fază, cea mai veche fază, cel mai vechi moment în care au apărut purtătorii tehnologiilor neoliticului, adică momentul în care, în urma unei schimbări climatice majore, oamenii din Orient, din Anatolia, cel mai aproape de noi, au început să colonizeze această zonă, peste o populaţie de vânători şi pescari. (...) Aceştia au venit cu tehnologiile de supravieţuire din Orient, ei ş