Cadavrele sunt ale voturilor. Sunt multe milioane de voturi ucise de insolenţa, obrăznicia de neînchipuit a unui singur individ. Cadavrul în dimensiunea lui întreagă, care pute urât, fără să alarmeze nasul fin al Europei, este al democraţiei. Hăhăitul lui Băsescu se aude din nou peste malurile Dâmboviţei, ca un lătrat de şacal care-şi delimitează teritoriul, iar replicile dure pe care ar trebui să le primească sunt doar politicoase. "Am să cer Curţii Constituţionale să scurteze...”, anunţă demisul prin votul zdrobitor a şapte milioane şi jumătate de cetăţeni, vot care ar fi trebuit, dacă nu să-l sperie, măcar să-l ruşineze. Vreau mai iute îndărăt. Şi va cere asta Curţii, iar trupa vişiniu aliniată va executa fără crâcnire, aşa cum, la cererea-ordin a aceluiaşi cetăţean şi-a dat cu bocancul deciziei de ieri în ţurloiul deciziei de azi. Acelaşi cetăţean Băsescu, înşurubat bleu în creierul românilor, ameninţă un chestor şi a doua zi procurorii îl saltă. Ce să înţelegem? Că puterea lui Băsescu n-a stat niciodată în vot sau democraţie (votul e doar un pretext sezonier, iar la nevoie trebuie demis, el, votul, ca fiind inutil şi perimat), că tot ce-a construit Băsescu în ţara care i-a fost dată pe mână este un sistem poliţienesc care se pune în mişcare, mai ales prin procurorii proprii, la cel mai mic semn. Că nici opt milioane şi nici 16 milioane de voturi pentru demitere nu-s destule, fiindcă puterea lui Băsescu nu atârnă de votul amărâţilor, ci de altceva, nevăzut, un fel de abur care intră în case prin gaura cheii sau crăpătura ferestrei, care sperie şi paralizează voinţe, care valorifică bani negri şi converteşte la supunere interese obscure.

Băsescu n-a fost ales în 2009. O ştie toată lumea. O ştiu cel mai bine ai lui. Insolenţa şi obiceiul fraudei, dublate de un uriaş simţ al şmenarului de cartier care te face la buzunar şi apoi cheamă lumea să te linşeze c