Producătorul de piese din aluminiu UACE Maramureş va exporta structuri metalice către companii precum Airbus, Alenia şi Boeing, după dezvolarea facilităţilor de producţie printr-o investiţie finanţată de BERD cu 25 milioane euro.
Universal Alloy Corporation Europe SRL din Dumbrăviţa, judeţul Maramureş, face parte din divizia de inginerie aerospaţială a grupului elveţiano-austriac Montana Tech Components, transmite Mediafax.
Investiţia vizează dezvoltarea facilităţilor de producţie de piese pentru aeronave şi va conduce la asamblarea de produse cu o valoare adăugată mai ridicată, dar şi la eficientizarea operaţiunilor companiei.
În urma finalizării proiectului, UACE va putea oferi producătorilor de aeronave, precum Airbus, Alenia sau Boeing, piese de structură metalică produse în România, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
„Cererea pentru piese pentru aeronave va creşte odată cu industria transporturilor aeriene, estimată la aproape 5% pe an în următorii 15-20 de ani, la nivel global, potrivit celor mai mari producători de profil. Astfel se va menţine o cerere solidă pentru avioane noi, deci şi pentru piesele din aluminiu produse de UACE pe termen mediu şi lung“, a declarat în comunicat directorul general al companiei, John Ball.
BERD a anunţat în luna iunie că finanţarea de 25 milioane euro pentru UACE este destinată unui proiect de 60 milioane euro, diferenţa urmând să fie acoperită de companie din fonduri proprii.