Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laurette încurcă pedalele maşinii atunci când conduce dacă nu are în picioare anumiţi pantofi! Uite ce-i trebuie!

Publicat in Cancan, miercuri 8 august 2012 ·

SCHIMB. Laurette se opreşte şi începe să se descalţe de pantofii cu toc SPIONAJ. Mulatra se uita în jur pentru a vedea dacă cineva observa ceea ce face NEATENŢIE.În graba de a se schimba cât mai repede, modelul îşi scapă pe jos telefonul mobil FINALA.Creola se chinuie stând într-un picior, să-şi pună şi cel de-al doilea balerin CÂŞTIGĂTOARE. După lupte seculare, Laurette reuşeşte să se schimbe de încălţări JOACĂ. Înainte de a se urca în maşina, mulatra se joacă puţin cu SerenaAcum că are mai mult timp liber, mulatra a ieşit la o mică plimbare într-un mall din Capitală, împreună cu fetiţa ei, Serena şi bona micuţei. După ce au zăbovit câteva ore prin magazine fără să cumpere ceva, cele trei au hotârât să plece acasă. Până aici nu e nimic ieşit din comun, însă în parcarea centrului comercial, înainte de a se urca în maşină, Laurette şi-a scos din geanta de firmă o pereche de balerini. Acesta s-a oprit în mijlocul parcării, s-a uitat în stânga şi în dreapta, pentru a se asigura că nu o vede nimeni şi a început să se descalţe de pantofii cu toc pe care-i purta şi să se încalţe cu balerinii. Probabil, creola a recurs la acest gest deoarece conduce mult mai bine şi mai în siguranţă dacă poartă încălţăminte cu talpă joasă. Însă, în graba de a face schimbul cât mai repede şi să nu fie observată, modelul şi-a scăpat pe jos telefonul mobil pe care nu reuşea să-l mai adune şi să-l pună în geantă. După ce Laurette şi-a terminat de încheiat socotelile cu pantofii, s-a jucat cu micuţa preţ de câteva secunde după care s-au urcat în maşină şi au plecat înspre casă.

SCHIMB. Laurette se opreşte şi începe să se descalţe de pantofii cu toc SPIONAJ. Mulatra se uita în jur pentru a vedea dacă cineva observa ceea ce face NEATENŢIE.În graba de a se schimba cât mai repede, modelul îşi scapă pe jos telefonul mobil FINALA.Creola se chinuie stând într-un picior, să-şi pu

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 50 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Începe Euro 2024: Primul meci al zilei și cine transmite competiția din Germania

HotNews acum 3 ore
​Așteptarea pentru fanii fotbalului a luat sfârșit, iar Euro 2024 va debuta vineri, la Munchen, de la ora 22:00, cu meciul dintre Germania, țara gazdă, și Scoția. Partida face parte din Grupa A. UEFA Euro 2024Foto: BEAUTIFUL SPORTS/Wunderl / imago s

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

Mediafax acum 29 minute
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova. În legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură. Modificările au fost operate pentru a exclude vulnerabilităţile ş

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 24 minute
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Dosarul 2 Mai Judecătoria Mangalia, așteptată să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Mangalia, din județul Constanța, se va pronunța vineri, 14 iunie 2024, asupra cererii de schimbare încadrării juridice a lui Vlad Pascu, acuzat în Dosarul 2 Mai de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. În cadrul ultimei ședințe

Candidatul la prezidențiale este decis de PSD la mânăstirea lui Arsenie Boca: „Nu vom avea candidat comun cu PNL”

Adevarul acum o ora
Forfotă mare în aceste zile. La nivelul coaliției de guvernare se fac strategii cu privire la alegerile prezidențiale, pornind de la analizele realizate de PSD și PNL în cadrul unor reuniuni separate. Liderii Partidului Social Democrat se află viner

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 4 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/25°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°