Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate le-a dat bătăi de cap vrâncenilor care au vrut ieri să obţină o adeverinţă de asigurat. Dacă în mod normal, CAS Vrancea elibera zilnic între 150 şi 200 de adeverinţe, ieri abia dacă au fost date 100 de astfel de adeverinţe. Astfel, foarte multe persoane au stat degeaba la coadă pentru a obţine documentul. „Am nevoie de adeverinţă pentru medicul de familie. Am aşteptat vreo oră şi ceva, dar au zis că nu merge nu ştiu ce sistem şi nu pot primi astăzi (n.r. - ieri) nimic“, a spus o femeie.
Reprezentanţii CAS Vrancea au precizat că de vină pentru această situaţie este SIUI, care a funcţionat „mai greu“. „Întrucât la sediul instituţei s-au prezentat mai multe persoane care nu au putut obţine adeverinţele în timp util, acestea au depus documentele necesare eliberării la departamentul de evidenţă a asiguraţilor, urmând ca mâine (n.r. - azi) să li se înmâneze adeverinţele. Această decizie a fost luată, întrucât Sistemul Informatic Unic Integrat a funcţionat mai greu. Tocmai din acest motiv, persoanele responsabile din cadrul CAS Vrancea şi-au prelungit programul pentru a veni în sprijinul asiguraţilor“, ne-a declarat Iustina Papuc, purtătorul de cuvânt al CAS Vrancea.
Nu doar la CAS Vrancea SIUI a creat probleme, ci la majoritatea caselor judeţene de asigurări din ţară. În Capitală, zeci de persoane care nu au putut obţine adeverinţe de asigurat au protestat, ieri, în faţa sediului CAS Bucureşti.
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate le-a dat bătăi de cap vrâncenilor care au vrut ieri să obţină o adeverinţă de asigurat. Dacă în mod normal, CAS Vrancea elibera zilnic între 150 şi 200 de adeverinţe, ieri abia dacă au fost date 100 de astfel de adeverinţe. Astfel, foarte multe persoane au stat degeaba la coad