Numărul victimelor civile ale conflictului din Afganistan a scăzut în 2012 pentru prima dată în ultimii cinci ani, după mai mult de un deceniu de conflict şi în condiţiile în care coaliţia NATO condusă de SUA intenţionează să părăsească ţara până la sfârşitul anului 2014, potrivit unui raport ONU citat de AFP.
Conform unui studiu publicat miercuri de misiunea ONU în Afganistan (Unama), 1.145 de persoane au fost ucise şi 1.954 rănite din 1 ianuarie şi până pe 30 iunie 2012, adică 3.099 de victime, faţă de 3.654 - dintre care 1.510 persoane ucise - în prima jumătate a anului 2011 - o scădere cu 15% de la un an la altul.
"Aceasta este prima dată când asistăm la un declin constant al numărului victimelor civile. Acesta inversează tendinţa de creştere (a numărului victimelor) observată în ultimii cinci ani", a declarat James Rodehaver, şeful departamentului pentru drepturile omului din Unama.
Cu toate acestea conflictul nu s-a redus în intensitate, NATO dezvăluind recent o creştere a numărului de atacuri atribuite rebelilor talibani, în timp ce incidentele sunt în creştere în jurul capitalei Kabul.
Forţele antiguvernamentale, conduse de talibani, sunt responsabile pentru 80% din aceste cazuri de decese şi vătămări, faţă de 10% atribuite forţelor proguvernamentale (armata şi poliţia afgană, ajutate de coaliţia NATO), restul de 10% dintre cazuri fiind incerte.
O treime din pierderi sunt atribuite exploziilor minelor artizanale, arma preferată a talibanilor, în timp ce femeile şi copiii reprezintă 30% dintre victime (925 morţi şi/sau răniţi), conform raportului.
Numărul victimelor civile ale conflictului din Afganistan a scăzut în 2012 pentru prima dată în ultimii cinci ani, după mai mult de un deceniu de conflict şi în condiţiile în care coaliţia NATO condusă de SUA intenţionează să părăsească ţara pâ