Istoria Jocurilor Olimpice este marcată de performanţe uluitoare ale atletelor participante. Totodată, victoriile acestora au lăsat în memoria colectivă şi o serie de suspiciuni şi semne de întrebare, potrivit Daily Mail.
Comparând timpii reuşiţi la competiţia de la Londra, din acest an, cu cei care au reprezentat recorduri mondiale, se observă o foarte mare distanţă între performanţele sportivelor zilelor noastre şi cele ale atletelor de odinioară. Discrepanţa este cu atât mai surprinzătoare cu cât metodele moderne de antrenament şi evoluţia naturală a performanţei sportive ar fi trebuit să determine atletele moderne să depăşească fără probleme recordurile de acum câteva zeci de ani.
Performanţe puse sub semnul îndoielii
Spre exemplu, jamaicanca Shelly-Ann Fraser-Pryce, deşi a devenit pentru a doua oară consecutiv campioană olimpică, la competiţia din acest an, nu a reuşit nici măcar să ameninţe recordul stabilit la proba de 100 de metri, în 1988, la JO de la Seul, de Florence Griffith-Joyner, care a parcurs distanţa în 10.49 secunde. Shelly-Ann Fraser-Pryce a scos un timp de 10.75. Având o evoluţie controversată la acea vreme, Flo-Jo a negat până la moartea ei (în 1998, la 38 de ani) că ar fi folosit substanţe care să îi sporească performanţele, după ce la testul anti-doping din 1988 a ieşit “curată”.
Chiar şi în lipsa unor dovezi clare, prin compararea unor interviuri date de sportivă postului BBC, se observă diferenţe notabile între fizicul atletei din 1984 şi cel de patru ani mai târziu. Modificări semnificative s-au observat în ceea ce priveşte musculatura dar şi vocea. Atletul Carl Lewis avea să spună despre evoluţiile lui Flo-Jo de la competiţiile preliminare, apoi de la JO, că “se vede o schimbare care a venit prea repede pentru imaginaţia oricui”. Cert este că recordurile stabilite de Flo-Jo, la JO din 1988, atât la 100 (10.49
