Piperată rău. Aşa este chiria pentru vila de lux în care, de luni, stau Sharon Stone, iubitul acesteia, copiii ei şi bonele micuţilor. Oaspeţii beneficiază de condiţii excepţionale de cazare, răsfăţul fiind cuvântul de ordine pentru cei care trec pragul unei astfel de vile. Piperată rău. Aşa este chiria pentru vila de lux în care, de luni, stau Sharon Stone, iubitul acesteia, copiii ei şi bonele micuţilor. Oaspeţii beneficiază de condiţii excepţionale de cazare, răsfăţul fiind cuvântul de ordine pentru cei care trec pragul unei astfel de vile.
Vila de lux în care Sharon Stone (54 de ani) stă la Bucureşti timp de trei săptămâni, cât filmează la studiourile Castel pentru pelicula “What About Love”, este situată într-un ansamblu rezidenţial din nordul Capitalei. Pentru acest imobil în care sunt cazaţi Sharon, cei trei copii ai săi, două bone şi iubitul actriţei, modelul Martin Mica (27 de ani), producătorii plătesc o chirie de 5.000 de euro (conform preţului standard afişat pe pagina oficială a complexului rezidenţial). Vila are 650 mp, finisajele, baia, mobila şi aparatele electrocasnice sunt aduse din Italia, parchetul e din lemn masiv de esenţă rară, piatra e naturală, iar marmura e de cea mai bună calitate. Vila cu cinci dormitoare dispune şi de o piscină. În plus, dacă vedeta se plictiseşte, poate merge tot în acel complex rezidenţial la o sală de fitness, la saună, la spa, la un salon de înfrumuseţare, la restaurant sau la o cafenea.