Mii de sportivi din 204 ţări diferite – îmbrăcăminte tradiţională sau modernă – poartă aceeaşi superbă bucurie pe chip când îşi flutură steagurile; conducători de state diferite participă, cu aceeaşi adâncă emoţie, din tribune. Uriaşul stadion olimpic din Londra, cerul străbătut acrobatic de celebrele Red Arrows sunt principalele „locaţii“ pentru sufletele miliardelor de telespectatori de pe Terra. Omenirea se uneşte? Se etalează, cu brio, o mostră din bucuria caldă a unei frăţii globalizate. (Apropo: Dacă un număr mare de oameni şi-ar dori în acelaşi timp o anume schimbare în bine, spun cercetătorii, schimbarea s-ar produce neîntârziat.) Danny Boyle este regizorul originalului spectacol cu desfăşurarea plină de fast şi imaginaţie, în care se reunesc, fără asperităţi, trecutul, prezentul şi viitorul. Ciclistul Bradley Wiggins deschide ceremonia – şi poarta către istorie – cu un clopot uriaş. Evocările se succed, scenele nu sunt exclusiv britanice, dar poartă am­prenta locului: societatea preindus­trială, industrială, postindustrială, actorul, protestatarii, protestatarele, tinerii cu joben, furnalele, coşurile fumegânde, oţelul incandescent, din care urcă cercuri olimpice spre cer, ca să reverse, înlănţuit, ploaie de raze peste stadion şi peste lume. Gluma cu James Bond (actorul Daniel Craig), personaj nemuritor, preluat cu succes de alţi mari scriitori după moartea autorului, predispune la duioşie şi joc. Bond o însoţeşte pe regina Elisabeta a II-a în elicopter şi în saltul simulat cu paraşuta, artificii regizorale acceptate de alteţa sa, cu umor. O altă glumă îl prezintă pe amuzantul Mr. Bean (actorul de comedie Rowan Atkinson) împreună cu sobra – dar deloc rigida – London Symphony Orchestra. Până la impresionant Publicitate a defilare a sportivilor şi până la deschiderea Jocurilor Olimpice de către regină, cu înălţarea steagului purtat de mari perso