Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adopţia în autism

Publicat in Viata Medicala, miercuri 8 august 2012 ·

De secole, psihi­atria – disciplină cli­nică în constantă interogaţie – reflectă angoasele omului şi extrage din el esenţa concepţiei şi practicii sale complexe, singu­lare, evolutive. Acum, când mondializarea ne invită să negăm enigma condiţiei uma­ne, efortul de a uşura dificultăţile sale de fiinţă vorbitoare, gânditoare şi participantă – pe scurt, de a-i promite „sfârşitul istoriei“ – este demn de luat în seamă. În faţa mutaţiilor paradigmatice se pune astăzi întrebarea crucială a viitorului unei clinici a subiectului care nu trădează ceea ce îi datorează istoriei. Congresul: 7es Rencontres Francop­sies, Montpellier, 27 iunie – 4 iulie a.c., a avut o largă şi prestigioasă partici­pare. Şi-au făcut simţită prezenţa mai ales psihanaliza laca­niană şi clasica psihiatrie instituţională, dar şi psihiatria antro­pologică şi cea biologică. Coabitarea ştiinţifică a dat naştere la Publicitate multe dezbateri şi controverse, toate finalizate în mod amical. Au lipsit cu desăvârşire companiile farmaceutice. În schimb la Centrul Cultural „Rabelais“, pus cu generozitate la dispoziţia organizatorilor de primăria oraşului Montpellier, au avut loc zilnic prezentări de carte şi film cu conţinut psiho­logic şi psihodinamic, urmate de dezbateri. S-a remarcat filmul: „Solstices. Les enfants de la parole“ al cineastului Bernard Richard: o reconstituire de tip relatare cu foştii terapeuţi şi pacienţi, o experienţă excepţională de peste 30 de ani, un laborator al tratării autismului – un falanster inspirat din experienţa doctrinei autogestiunii şi autofinanţării pus în practică în satul Lozère din sudul Franţei de către mai multe familii de adopţie pentru copii cu autism la care nu se reuşise niciun progres terapeutic în alte comunităţi şi cu alte procedee terapeutice. O experienţă politică şi socială, o utopie realistă, supervizată de psihanalistul J. Hochman, în care mun

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 35 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum 2 ore
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 3 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°