Un ONG din Constanţa vă oferă posibilitatea să adoptaţi şi botezaţi delfini, în mod simbolic. Banii strânşi vor fi folosiţi pentru protejarea mamiferelor.
Cu 100 de lei, oricine poate adopta, timp de un an, un delfin din Marea Neagră, şi îi poate da şi un nume. Suma creşte la 500 de lei, dacă sunteţi persoană juridică, sau la 5.000 de lei, dacă vreţi ca această adopţie să aibă un caracter definitiv. Nu este o glumă, ci o iniţiativă a ONG-ului Mare Nostrum, care doreşte două lucruri: să atragă atenţia asupra problemei delfinilor din Marea Neagră, al căror număr este în scădere drastică în ultimii ani, şi să strângă fonduri pentru protejarea acestora. Fondurile colectate vor fi folosite de către Mare Nostrum pentru continuarea acţiunilor de salvare şi monitorizare a delfinilor din Marea Neagră.
"Atunci când le vorbeşti oamenilor despre protecţia mediului înconjurător, despre problemele cu care se confruntă delfinii din Marea Neagră, despre efectele negative ale forării gazelor de şist prin metoda fracţionării hidraulice sau despre importanţa colectării selective a deşeurilor, observi că toată lumea ar vrea să facă ceva în această direcţie, însă foarte puţine persoane ajung să-şi concretizeze acţiunile, fie din lipsă de timp, resurse sau comoditate. Datoria noastră este aceea de a conştientiza, energiza şi mobiliza din ce în ce mai mulţi oameni să ni se alăture în acţiunile de protecţie a mediului înconjurător. Prin astfel de evenimente şi acţiuni, Mare Nostrum reuşeşte să sensibilizeze opinia publică asupra unor importante probleme de mediu cu care ne confruntăm la nivel local", a declarat Mihaela Cândea, director executiv Mare Nostrum.
În acest sens, ONG-ul sărbătoreşte, pe 11 august, Ziua Delfinului. Între orele 15.00 şi 19.00 vor fi organizate, pe plaja Modern din Constanţa, concursuri dedicate mediului marin, figurine în nisip şi body painting.