Unul dintre senzaţionalele spectacole ţinute acolo avea loc în decorul original al filmului "Waterworld" în care a jucat Kevin Costner. Deşi showul se anunţa a fi spectaculos cu acţiune, cascadorii, explozii, avioane în flăcări, iar Reghe şi Bebe îşi doreau să meargă, Ana a refuzat categoric. Spectacolul avea o problemă majoră: se ţinea pe apă, iar Anei i s-ar fi putut strica părul, aşa că a preferat să-i aştepte pe cei doi la o terasă din apropiere.
"Mi se strică părul clar, a spus Anamaria când a văzut că familia se îndrepta către Waterworld. Orice spectacol legat de apă nu mă face happy. Îmi strică "palmierul"...nu mai am umbră la "palmier". Nu pot, oricât de mult m-aş strădui, oricât de mult mi-aş dori, nu pot. Dar promit că până la 98 de ani o să mă dau cu ei într-o chestie din asta de apă" a povestit Ana.
"Ea evită întotdeauna să meargă la aceste lucruri, nu de frică sau din alt motiv, ci numai pentru simplul fapt că i se strică părul" mărturiseşte şi Reghe.
De o astfel de experienţă Anamaria a avut parte tot în cadrul Universal Studios, când o balenă i-a stricat coafura.
"Noi am avut această experienţă cu mulţi ani în urmă când erau fetele mici. Am vrut să fiu un adevărat VIP şi m-am aşezat pe prima băncuţă la Seeworld. Ne-am distrat, dar când a făcut odată balena splash....splash am fost eu toată, părul, machiajul tot întins pe faţă şi am zis atât: avem 30 de secunde să plecăm la hotel" a povestit Anamaria.
Unul dintre senzaţionalele spectacole ţinute acolo avea loc în decorul original al filmului "Waterworld" în care a jucat Kevin Costner. Deşi showul se anunţa a fi spectaculos cu acţiune, cascadorii, explozii, avioane în flăcări, iar Reghe şi Bebe îşi doreau să meargă, Ana a refuzat categoric. Spectacolul avea o problemă majoră: se ţinea pe apă, iar Anei i s-ar fi putut strica părul, aşa că a preferat să-i aştepte pe cei doi