Ministrul german de Interne Hans-Peter Friedrich şi-a exprimat îndoiala cu privire la o aderare apropiată a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, într-un interviu publicat miercuri, relatează AFP citat de Mediafax.
“Se poate ca anularea prevăzută a contoalelor pe aeroporturi şi în porturi să fie întârziată în continuare”, a declarat ministrul pentru cotidianul regional german Hamburger Abendblatt, adăugând că “nu vede pentru mult timp (de-acum înainte) deschiderea frontierelor terestre”.
“Din nefericire, evoluţia din Bulgaria nu este atât de avansată pe cât puteam spera. România se angajează pe o cale politică îndoielnică. Trebuie să ne uităm, desigur, în cadrul unei aderări a unei ţări la Spaţiul Schengen la situaţia (cu privire la) statul de drept”, a precizat Hans-Peter Friedrich.
În septembrie, Uniunea Europeană (UE) urmează să analizeze din nou aderarea acestor două foste ţări comuniste la Spaţiul Schengen fără frontiere, după cinci ani de la aderarea lor la Uniune, pe 1 ianuarie 2007.
Mai mult pe DIGI24
Ministrul german de Interne Hans-Peter Friedrich şi-a exprimat îndoiala cu privire la o aderare apropiată a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, într-un interviu publicat miercuri, relatează AFP citat de Mediafax.
“Se poate ca anularea prevăzută a contoalelor pe aeroporturi şi în porturi să fie întârziată în continuare”, a declarat ministrul pentru cotidianul regional german Hamburger Abendblatt, adăugând că “nu vede pentru mult timp (de-acum înainte) deschiderea frontierelor terestre”.
“Din nefericire, evoluţia din Bulgaria nu este atât de avansată pe cât puteam spera. România se angajează pe o cale politică îndoielnică. Trebuie să ne uităm, desigur, în cadrul unei aderări a unei ţări la Spaţiul Schengen la situaţia (cu privire la) statul de drept”, a precizat Hans-Peter Friedrich.
În septembrie, Uniunea E