O ambulanţă care transporta un copil de opt ani la un spital din Bucureşti a căzut, miercuri dimineaţă, într-o râpă adâncă de patru metri, după ce o bucată de drum s-a surpat în apropiere de localitatea vasluiană Crasna, întrucât în zonă se fac lucrări de reabilitare a unui pod de pe E581.
În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită, în ambulanţă aflându-se şoferul, medicul, copilul de opt ani şi tatăl acestuia.
"Ambulanţa s-a răsturnat pe partea lateral stânga în momentul în care malul s-a surpat cu totul. Pacientul de opt ani, însoţitorul acestuia şi medicul au fost scoşi printr-un geam lateral de către ambulanţier, imediat după ce autosanitara s-a răsturnat. Din spusele şoferului de pe ambulanţă respectivul sector de drum, unde există o deviere de pe drumul european, nu era semnalizat corespunzător astfel încât nu şi-a dat seama de pericol. Pentru siguranţă atât copilul cât şi tatăl acestuia au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru investigaţii medicale, în urma cărora s-a constatat că starea lor de sănătate este bună", a declarat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Atât copilul cât şi tatăl acestuia au fost preluaţi de o altă ambulanţă pentru a fi transportaţi la spitalul din Bucureşti, băieţelul fiind programat la o clinică de specialitate din Capitală, având în vedere că este un copil cu dizabilităţi.
Poliţiştii vasluieni au deschis o anchetă în acest caz, urmând să stabilească cine se face vinovat de producerea acestui accident.
Drumul care s-a surpat este o deviaţie din pământ făcută în dreptul unui pod de pe drumul european E581, unde se fac lucrări de reabilitare. Respectiva porţiune de drum de aproximativ 30 de metri a fost amenajată de către firma care reabiliteaza drumul european care face legătura între Giurgiu şi Vama Albiţa.
O ambulanţă care transporta un copil de opt ani la un spit