Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Însoţitorii de bord ai "Lufthansa" ameninţă cu greva

Publicat in Bursa, joi 9 august 2012 ·

Însoţitorii de bord ai companiei aeriene germane "Deutsche Lufthansa" AG au decis, ieri, să declanşeze o grevă dacă managementul acesteia nu va reuşi să vină, săptămâna viitoare, cu o ofertă salarială îmbunătăţită.

UFO, sindicatul care repezintă pes­te 12.000 de însoţitori de bord din Germania, a informat că 97,5% din lucrătorii care au votat s-au exprimat în favoarea mişcării greviste.

Dar, sindicatul a hotărât să analizeze la data de 16 august noua ofertă a conducerii societăţii, înainte să declanşeze mişcarea de protest.

"Este un avertisment puternic adresat conducerii Lufthansa, care trebuie să înţeleagă că situaţia este foarte serioasă", a declarat un reprezentant al salariaţilor la negocierile care durează de mai bine de un an.

Sindicatul solicită îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru personalul de cabină, în special creşterea cu 5% a salariului, aplicată retroactiv începând cu data de 1 ianuarie 2012, după ce timp de trei ani aceste salarii au stagnat. De asemenea, sindicatul respinge folosirea personalului de cabină angajat pe durată determinată, sistem la care "Lufthansa" îl aplică din luna iunie.

Ameninţarea cu greva vine într-un moment în care "Lufthansa" vrea să elimine 3.500 de locuri de muncă, adică aproape 3% din totalul global, în vederea reducerii cheltuielilor.

ALINA VASIESCU Însoţitorii de bord ai companiei aeriene germane "Deutsche Lufthansa" AG au decis, ieri, să declanşeze o grevă dacă managementul acesteia nu va reuşi să vină, săptămâna viitoare, cu o ofertă salarială îmbunătăţită.

UFO, sindicatul care repezintă pes­te 12.000 de însoţitori de bord din Germania, a informat că 97,5% din lucrătorii care au votat s-au exprimat în favoarea mişcării greviste.

Dar, sindicatul a hotărât să analizeze la data de 16 august noua ofertă a conducerii societăţii, înainte să declanşeze mişcarea de protest.

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum o ora
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 28 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Prima reacție de la Moscova după ultimatumul dat de Trump pentru Rusia: „Lumea a tremurat, așteptându-se la consecințe”

HotNews acum 46 minute
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev spune marți că Moscovei „nu-i pasă” de „ultimatumul teatral” pe care președintele american Donald Trump l-a dat Kremlinului pentru un acord de pace cu Ucraina, transmite Reuters. Trump a anunțat luni noi arme pe

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum 2 ore
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum 2 ore
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°