Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcolile şi grădiniţele din municipiu, sub supraveghere video

Publicat in Impact in Gorj, joi 9 august 2012 ·

Siguranţa copiilor contează pentru autorităţile locale din Târgu-Jiu. O dovedeşte un nou proiect bazat pe fonduri europene, un proiect care constă în montarea a 12 sisteme de supraveghere video la nouă astfel de unităţi şcolare din municipiu şi localităţile adiacente. Proiectul a fost lansat ieri iar odată cu acest eveniment s-au dat asigurări în ceea ce priveşte implementarea unor noi proiecte menite să asigure confort şi siguranţă cetăţenilor.

12 sisteme de supraveghere video au fost montate în nouă unităţi şcolare din municipiu şi localităţile componente, graţie unui proiect atras de Primărie, care se bazează în principiu pe finanţare cu fonduri europene. Lansarea proiectului a avut loc ieri, în prezenţa autorităţilor locale, dar şi a reprezentanţilor firmei care a câştigat licitaţia pentru implementarea acestor sisteme. Nu au lipsit nici reprezentanţii Inspectoratului Şcolar General şi nici oamenii care au pus umărul la consolidarea acestui proiect. „Au fost prezentate câteva puncte în care un sistem de supraveghere pentru creşterea siguranţei şi alarmei în şcoli, un sistem care face parte dintr-un program mai mare, a fost deja aplicat, este vorba de cinci din cele nouă puncte care sunt cuprinse în programul care este plină desfăşurare. Nu putem decât să ne bucurăm având în vedere că atât pe plan naţional, cât şi pe plan local au fost tot felul de sesizări privind devastarea, probleme de toată ziua care apar în unităţile de învăţământ. Mă bucur că acest program se apropie de acest final, mă bucur că înainte de a începe anul de învăţământ se va finaliza şi această lucrare şi sper ca în continuare să aduce şi să creăm confortul în unităţile de învăţământ”, a spus la începutul conferinţei de presă, Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu. Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu-Jiu a vorbit despre importanţa acestui proiect şi despr

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 40 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 59 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 3 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°