După ce Curtea Constituțională a amînat în mod surprinzător un verdict cu privire la referendum, pe scena politică se simte miros de praf de pușcă.
Remanierea anunțată luni de premierul Victor Ponta, cu Radu Stroe, cu Dan Șova, Mona Pivniceru și, într-o anumită măsură Mircea Dușa și Titus Corlățean, indică ascensiunea în guvern a „liniei dure“, gata să poarte lupta la baionetă cu Traian Băsescu și oamenii săi.
DE ACELASI AUTOR Un altfel de sfîrşit al lumii Trei iluzii ale dreptei de pe la noi Oficial, sîntem iar în "zona gri" Ceauşescu şi o campanie obosităDemisia cuplului Rus-Dobre ar fi venit oricum sau, dacă nu, am fi asistat la o demitere urgentă. Rapiditatea cu care s-a efectuat remanierea arată că lucrurile erau deja, în mare, stabilite. Guvernul are acum nevoie de soldați duri și disciplinați. Victor Ponta a înțeles ce era de înțeles: că nu mai are a spera la mare lucru de la „renumărarea“ alegătorilor.
„Războiul-fulger“ de la începutul lunii iulie s-a transformat, zi după zi, într-unul de poziții, care ar putea dura pînă la toamnă sau chiar pînă la finele lui 2014, cînd se va termina actualul mandat prezidențial.
De partea cealaltă, urgența cu care procurorii l-au pus sub acuzare pe chestorul arătat cu degetul de președintele suspendat indică faptul că există instituții sau oameni din interiorul acestora gata să lupte pînă la ultima suflare alături de Traian Băsescu. Nu putem exclude un val de urmăriri penale deschise împotriva unor membri ai Guvernului, ceea ce ar duce în mod automat la suspendarea acestora.
Apelurile la calm și colaborare, lansate de partenerii americani și europeni, sînt aproape uitate. Scena politică românească intră în faza de „somalizare“ – un teritoriu disputat de bande rivale, gata de orice pentru a-și supune adversarii sau a face rost de resurse, guvernat de legea junglei. Ne pregătim de război, dar