Aproape 15.000 de elevi vrânceni vor beneficia de rechizite şcolare gratuite în anul şcolar 2012-2013. Noutatea o constituie faptul că şi elevii care vor merge în clasa zero vor primi astfel de rechizite.
La nivelul judeţului Vrancea, din datele furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) reise următoarea distribuire a rechizitelor: clasa zero - 1.334 de elevi, clasa I - 1.972 elevi, clasele II-IV - 5.171 elevi, clasele V-VII - 4.833 elevi şi clasa a VIII - 1.412 elevi.
De aceste rechizite se pot bucura elevii care provin din familii cu posibilităţi materiale modeste, întrucât sunt oferite în cadrul unui program social susţinut de Ministerul Educaţiei. Pachetele cu rechizite ce vor fi date copiilor sunt diferenţiate pe nivele de studii. Astfel, copiii de la clasa pregătitoare vor primi un ghiozdan, două caiete de desen, unul de dictando, matematică, dar şi creioane de scris, creioane colorate, acuarele, plastilină, planşetă de lucru, lipici, hârtie glasată, penar şi gumă de şters. Cei din clasa I vor primi caiete tip I şi tip II, câte un caiet special pentru abecedar şi matematică, un caiet de desen, un stilou cu 24 de rezerve, creion, creioane colorate, gumă de şters, beţişoare, penar, acuarele, riglă, copertă de plastic pentru caiet, totul pus într-un ghiozdan.
Copiii de clasele II – IV au în pachet 11 caiete dictando, caiete de matematică, caiet de desen, pix, creioane, penar, acuarele, gumă, ascuţitoare, vocabular, creioane colorate, şablon cu harta României şi coperţi din plastic pentru caiete. Pachetele pentru gimnaziu, pentru elevii din clasele V – VII, cuprind 16 caiete studenţeşti, dar şi în format clasic dictando şi matematică, caiete de biologie, geografie, muzică şi desen, creioane, radieră, pix, ascuţitoare şi o trusă de geometrie. Elevii de clasa a VIII-a urmează să primească în ghiozdan 17 caiete de dictand