Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JO 2012: Românii recunosc că Brestyan a fost înjurat degeaba

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 august 2012 ·

Cătălina Ponor, Mariana Bitang şi Adrian Stoica susţin că protestul făcut de antrenorul americancelor a fost perfect regulamentar

Revolta românilor a fost uriaşă, după ce delegaţia noastră a fost deposedată marţi de medalia de bronz de la bârnă. Valuri de proteste s-au abătut asupra Americii şi a arbitrilor care au întors nota Alexandrei Raisman şi au defavorizat-o pe Cătălina Ponor, picată pe locul 4.

Un român, Mihai Brestyan, cel care a făcut protestul în numele echipei SUA, a primit nemeritat un noian de înjurături. Au spus-o ieri chiar cei din delegaţia României! Omul a făcut ceea ce trebuia să facă orice tehnician, apărându- şi interesul. Iar ceea ce a urmat nu a fost o nedreptată făcută României, ci îndreptatea unei erori.

Chiar şi Cătălina Ponor consideră că decizia luată de cei care decid a fost corectă şi nu se consideră furată. "Dacă-mi făceam bine exerciţiul la bârnă, eram pe podium. Am greşit şi îmi asum greşeala", a spus, cu fair-play, Cătălina Ponor.

Deşi mulţi o vedeau campioană olimpică la sol, faptul că a avut elemente mai uşoare ca dificultate decât Aly Raisman a cântărit iarăşi în favoarea adversarei, aceeaşi de la bârnă, iar ierarhia le dă dreptate arbitrilor şi americanilor.

"Se mai întâmplă!", acesta a fost primul comentariu făcut de antrenorul Mihai Brestyan, cel care, marţi seară, a devenit cel mai antipatizat român de la Jocurile Olimpice de la Londra. Timişoreanul de 59 de ani care lucrează pentru echipa Americii a părut surprins de postura inedită în care s-a aflat, anume să conteste nota unei românce!

După terminarea finalei de la bârnă, Brestyan, a cărui poveste v-a fost prezentată ieri de EVZ, a protestat împotriva notei pe care a primit-o eleva lui, Alexandra Raisman. După reanalizare, arbitrii i-au mărit nota sportivei din SUA. Astfel, Raisman a detronat- o pe Ponor de pe locul 3, suflându-i medalia de br

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 3 ore
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°