Trăiesc de peste 30 de ani în vestul Europei și am fost cam peste tot pe Vechiul Continent. Lucrez, printre altele, adesea ca translator, deci aud, mai mult decît mi-aș dori, ce se șoptește pe ici și pe dincolo despre români și România. {i ce se șoptește, mă rog? Hai s-o spunem pe șleau, toată lumea, de fapt, o știe. E trist, dar adevărat: cînd se pomenește despre români, opinia publică din Germania, Franța, Italia etc. asociază acest cuvînt în general cu sărăcia, cerșetoria agresivă, furtul, nesimțirea și frauda. Nu, nu-i deloc drept și suferim cu toții din pricina asta, dar pînă una-alta asta-i realitatea.
Una dintre puținele modalități ca România să-și spele imaginea terfelită în ochii lumii este cultura. De cîțiva ani încoace, în domeniul literaturii, cel puțin, s-au făcut lucruri foarte bune în această privință, cu sprijinul ICR-ului. De exemplu, s-au tradus cărți minunate, extrem de apreciate pe plan internațional. Printre altele, cărți de Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Dan Lungu, Norman Manea, Matei Vișniec, care au arătat că România nu se află deloc în afara culturii și civilizației, ci dimpotrivă. Criticile elogioase în marile ziare și reviste de-aici nu au întîrziat să apară, și asta, evident, influențează opinia publică.
Acum citesc oripilat în presa din România că Guvernul român a modificat misiunea ICR, care va trebui să se ocupe de „identitatea națională a românilor de peste granițe“. Şi, anterior, s-a tot afirmat la nivel oficial că ICR, în frunte cu Patapievici, ar fi pătat imaginea României în străinătate... Nu-mi vine să cred!
În afară de limbajul acestor știri ce îmi amintește perfect de dictatura lui Ceaușescu de care am fugit în anii ’70 peste mări și țări cu groază-n suflet și fără valiză, mă îngrozește desigur și conținutul lui. Cum adică ICR va trebui să se ocupe de identitatea națională a românilor de peste hotar