Una din ţintele preferate ale lui Sebastian Lăzăroiu în ultimul timp pe Facebook este premierul Victor Ponta.
Sebastian Lăzăroiu este unul dintre consilierii lui Traian Băsescu care obişnuieşte să dea indicaţii şi "să ştie" dinainte ce urmează să facă unele instituţii ale statului.
La fel a făcut de de data aceasta, când a postat pe Facebook următorul mesaj: "In curand, astazi, vom afla cum infractorul, inca nedovedit, dar pasibil de multi ani de puscarie doar pentru faptele comise pana acum (si nu am inclus uciderea lui Panait) vrea sa fraudeze referendumul si dupa ce acesta s-a incheiat (de prima parte s-a ocupat mai mult Dragnea). Viorele, ti-l amintesti pe mentorul tau pe vremea cand era premier? Daca ii zicea cineva pe atunci ca va sta doi ani la bulau i-ar fi ras ironic in nas. Ei, cum e viata asta..."