Sergiu Nicolaescu nu va mai fi prezent weekendul acesta la Târgu Jiu. Marele regizor era așteptat zilele acestea la manifestările organizate în localitatea Schela, în Poiana lui Mihai Viteazul. Deși prezența sa era aproape confirmată, gorjeanul a anunțat pe ultima sută de metri că nu va putea onora invitația din cauza unor probleme de sănătate, a drumului foarte lung și a caniculei care face din distanța de peste 350 de kilometri dintre Târgu Jiu și București o distanță imposibil de parcurs pentru o persoană cu o vârstă înaintată.
Chiar dacă personajul principal al evenimentului care va avea loc weekendul acesta nu mai face parte din program, organizatorii le promit gorjenilor un adevărat spectacol din care nu vor lipsi poeziile și cântecele. „Ne așteptăm să participe foarte multă lume. Acest concurs de poezie patriotică este unicat la nivel de țară. Vrem ca seara de sâmbătă să fie o seară deosebită. Începând cu orele 20.00 vom avea muzică, poezie, un foc de tabără și două filme. Duminică, de asemenea, ne vom bucura de o zi specială și de invitați de renume”, a spus Alexandru Băluță, unul dintre organizatori.
Sergiu Nicolaescu nu va mai fi prezent weekendul acesta la Târgu Jiu. Marele regizor era așteptat zilele acestea la manifestările organizate în localitatea Schela, în Poiana lui Mihai Viteazul. Deși prezența sa era aproape confirmată, gorjeanul a anunțat pe ultima sută de metri că nu va putea onora invitația din cauza unor probleme de sănătate, a drumului foarte lung și a caniculei care face din distanța de peste 350 de kilometri dintre Târgu Jiu și București o distanță imposibil de parcurs pentru o persoană cu o vârstă înaintată.
Chiar dacă personajul principal al evenimentului care va avea loc weekendul acesta nu mai face parte din program, organizatorii le promit gorjenilor un adevărat spectacol din care nu vor lipsi poeziile și câ