Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă DIICOT- Parchetul Ferrara. O prostituată româncă a fost ucisă cu ciocanul de un cuplu de italieni

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 august 2012 ·

Procurorii DIICOT au cooperat cu anchetatorii din Italia în dosarul a doi cetăţeni italieni care au ucis, în 2008, o prostituată româncă în vârstă de 20 de ani.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)– Serviciul Teritorial Craiova, în cooperare cu autorităţile judiciare italiene, au efectuat cercetări faţă de Pistroescu Gianina şi Sergio Benazzo, în cadrul executării unei cereri de asistenţă judiciară internaţională transmisă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Ferrara. Românca Paula Burci a fost amăgită de o grupare de interlopi români să ajungă în Italia, după ce i s-a promis un loc de muncă. Aici a fost obligată se se prostitueze şi a fost vândută celor doi italieni.

Trafic de persoane, profanare de cadavre şi omor

Cei doi au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, omor calificat şi profanare de cadavre, constând în aceea că, în cursul anului 2008, au exploatat sexual şi ucis pe victima Paula Burci, o tânără româncă, în vârstă de 20 de ani. Din cercetări a rezultat că, la data de 16 februarie 2008, inculpaţii au ucis-o pe româncă, întrucât intenţiona să-i denunţe autorităţilor italiene.

Crimă cu bestialitate

Victima a fost ucisă prin aplicarea de lovituri cu un ciocan în zona capului, iar inculpaţii au incendiat trupul acesteia şi au abandonat cadavrul carbonizat într-un loc izolat, la marginea unei păduri din localitatea Zocca di Ro Ferrarese. Urmare a unor operaţiuni informativ – investigative, procurorii D.I.I.C.O.T. au documentat activitatea infracţională a inculpaţilor şi au transmis probele obţinute autorităţilor judiciare italiene.

Condamnare pe viaţă

Urmare a probelor administrate în cauză, i Pistroescu Gianina şi Sergio Benazzo au fost trimişi în judecată, instanţa de judecată – Corte di Assise Ferrara dispunând,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°