Greu de făcut potretul-robot al anonimului de profesie într-o Românie isterică.

Î n urmă cu două luni, constatam patetic în acest „colţ de ziar" că, de ani buni, n-am mai primit o scrisoare. Săptămâna trecută, Dumnezeu (dacă o fi citit „Adevărul") mi-a îndeplinit dorinţa: am primit, nu la cutia poştală, ci la redacţie, un plic! O anonimă. (Sau Diavolul „m-a citit"?)

Tocmai încheiasem o scrisoare pentru Teodora, „exilată" pe timpul verii la bunici. Pe o coală albă, îi scrisesem cu stiloul o poveste al cărei personaj era Pufy, ursul ei polar cu o mutră galeşă (de-ţi vine să-i dai cutia de lapte din frigider, ia şi bea, băi, Pufy!). De fapt, în scrisoare mă deghizasem în... blana albă a lui Pufy care, rămas singur la Bucureşti, în camera fiicei mele, învăţase şi el să scrie după manualele ei de clasa I: dragă Teodora, îţi povestesc cum am învăţat şi eu Abecedarul, tu ai intrat în clasa a II-a, iar eu, ursul tău favorit, vreau să te întrec la învăţătură!

Şi tocmai când lipeam plicul cu povestea lui Pufy, curierul redacţiei mi-a pus pe birou anonima. (Ca un făcut s-au intersectat aceste plicuri, asta mi-e crucea!) Am deschis plicul şi începutul anonimei, scrisă de mână, cu pixul, mi-a umplut sufletul de mândrie: „Tovarăşe Petre Barbu"! Înainte de '89, am tânjit şi eu să mi se spună „tovarăşe Barbu", ce puternic şi măreţ sună!, dar nu s-a întâmplat acest lucru pentru că nu am fost nici membru de partid şi, cred, în fabrica de râşniţe unde am lucrat, nu am prezentat nici garanţii şi nici încrederea tovarăşilor. Dar mândria mea a fost spulberată din prima frază a anonimei: „Nu suntem nişte admiratoare a articolelor pe care le publici în «Adevărul» din cauza lipsei lor de conţinut. Sunt f. slabe."

Aceste „femei" care observaseră „lipsa de conţinut" a scrisului meu mi-au reproşat mai departe că îmi plac „minciunile şi hăhăielile lui Băsescu", că îl