"Io Mihai Voevod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei Ceea ce izbândise Mihai Viteazul era prea mult pentru orgoliul Occidentului.
Speranţa şi mândria celor de neam românesc aveau să fie retezate în câteva clipe, la 9 august 1601. ?ihai cade ucis mişeleşte de austriaci şi cu dânsul cade şi puterea românilor şi speranţele ce creştinătatea şi toate naţiile Orientului pusese la români, care-l numeau Steaua lor de la răsărit.(Nicoale Bălcescu Românii subt Mihai Voevod Viteazul)
Momentul care a distrus, pentru momnent, visul românbilor, este înscris cu lacrimi de sânge şi în Letopiseţul Cantacuzinesc. : "Iar ei să repeziră asupra lui ca nişte dihănii sălbatice, cu săbiile scoase. Ci unul dete cu suliţa şi-l lovi drept ? inimă, iar altul degrab ? tăie capul.
Şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu ştiuse, nici să ?prilejise sabia lui cea iute ? m?a lui cea vitează. Şi-i rămase trupul gol ? pulbere aruncat, că aşa au lucrat pizma ?că din 'ceputul lumii. Că pizma au pierdut pre mulţi bărbaţi făr' de vină, ca şi acesta.
Căci era ajutor creştinilor şi sta tare ca un viteaz bun pentru ei, c? făcuse pre turci de tremura de frica lui. Iar diavolul, cel ce nu va binele neamului creştinesc, nu l-au lăsat, ci iată că cu meşterşugurile lui au intrat prin inima celor hicleni, p?-? dederă şi morţii. Şi rămaseră creştinii şi mai v?tos Ţara Rum?ească, săraci de d?sul. Pentru aceasta, dar, cade-să să blestemăm... pre Başta Giurgiu, căci au ascultat pre domnii ungureşti, de au ucis pre Mihai-vodă făr' de nici o vină
Mihai Viteazul a rămas pentru români un simbol de vitejie, un motiv de mândrie şi lumina speranţei. Un vis măreţ se poate împlini dacă se crede în el cu tărie.
"În lume, deasupra şi dedesupt, sunt sunt multe lucruri pe care nu le cunoaştem a zis