Dosarul falşilor spioni de la compania Renault este departe de a fi închis şi justiţia franceză evocă un aspect politic. L'Express a publicat mărturiile unui fost agent al serviciilor de securitate ale grupului constructor de automobile.
Câteva zile înainte, conducerea companiei Renault anunţa plecarea lui Patrick Pelata, numărul doi al grupului, îndepărtat din funcţie în aprilie 2011. Evident, constructorul francez de automobile nu a încheiat încă sumbra istorie a falsei afaceri de spionaj.
Pentru a stabili responsabilităţile în afacerea care a afectat Renault în 2011, judecătorul Robert a reinterogat diverse persoane din firmă, între care şi PDG-ul acesteia, Carlos Ghosn, şi fostul agent al serviciului deprotecţie, Marc Tixador, considerat a fi în centrul scandalului. Dominique Gevrey, fostul şef al acestui serviciu, a fost acuzat în afacerea Renault de escrocherie în grup organizat, suspectat că a contribuit la livrarea de informaţii secrete, trei angajaţi ai companiei fiind demişi înainte de a fi declaraţi nevinovaţi. Scandalul de fals spionaj industrial, izbucnit în ianuarie, s-a închis după patru luni cu o „demisie" a numărului 2 al Renault, Patrick Pelata, înlăturarea altor şase responsabili şi despăgubirea celor trei angajaţi demişi fără vină.
Marc Tixador se afla, alături de Dominique Gevrey, la conducerea protecţiei grupului, acesta din urmă fiind acuzat că a fabricat probe false împotriva trei dintre responsabilii Renault. Gevrey a fost eliberat în noiembrie după opt luni de detenţie şi rămâne supravegheat. Tixador, fost poliţist la brigada financiară din Versailles, estimează că a fost manipulat de ierarhia grupului şi de contraspionajul francez. El a fost interogat la 23 iulie pentru obţinerea ilegală de informaţii confidenţiale provenite dintr-un fişier din Bercy, care recenzează toate conturile bancare deschise pe teritoriul fra