Europarlamentarul Elmar Brok, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, susţine criticile comisarului european pentru justiţie, Viviane Reding, privind imixtiunea Guvernului român Victor Ponta în activitatea judecătorilor Curţii Constituţionale române înainte de decizia pe care aceasta trebuie să o ia asupra corectitudinii referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Sursa: Reuters
“Este intolerabil ca primul ministru socialist Ponta să pună presiune pe cea mai înaltă instanţă de judecată a ţării şi astfel să ignore independenţa justiţiei. Este intolerabil ca în România în prezent un judecător şi familia sa să fie ameninţaţi", declară Brok într-un comunicat postat miercuri pe site-ul său.
În continuare, eurodeputatul german, membru al Uniunii Creştin-Democrate în Germania (partid conservator de centru-dreapta) şi membru al grupului Partidului Popular European în legislativul de la Bruxelles, se arată îngrijorat de încercarea guvernului român de a schimba rezultatul referendumului printr-o modificare a numărului de alegători.
“Nu este acceptabilă încercarea de a schimba rezultatul unei consultări populare care nu convine. Încercarea lui Ponta de a-l demite pe Băsescu se asociază unei serii de măsuri personale şi instituţionale care ar putea să împiedice pe viitor lupta anticorupţie", a subliniat acesta, citat de Agerpres.
“Este corect că dna Reding îl susţine fără echivoc pe preşedintele Curţii Constituţionale române dl. Zegrean. Guvernul român trebuie să se întoarcă la respectarea statului de drept şi să garanteze independenţa justiţiei", opinează Brok.
Comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, s-a declarat de acord cu apelul transmis marţi de preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, ca autorităţile şi partidele din România să se abţină de la presiuni as