Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii încep meciurile test la Memorialul „Mihai Mironiuc” de la Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 9 august 2012 ·

După un cantonament de zece zile la Vatra Dornei şi mai multe săptămâni de pregătire la Suceava, lotul echipei de handbal va începe seria meciurilor test chiar pe teren propriu, la cea de-a opta ediţie a Memorialului „Mihai Mironiuc”, o competiţie ce a devenit o tradiţie în România, în perioada de pregătire din fiecare vară. Dacă în anii trecuţi, la Memorial au ajuns şi echipe din Liga Naţională, în acest an va fi o ediţie mai restrânsă cu doar două invitate în loc de patru, Extrem Baia Mare şi HC Vaslui, formaţii cu pretenţii la prima ligă ce s-au luptat în această vară pentru promovare, dar fără succes, la turneul de baraj. Ca la fiecare ediţie, Universitatea Suceava în calitate de organizator al competiţiei va participa cu ambele echipe.

La mijlocul săptămânii viitoare, în perioada 15 – 17 august, universitarii vor participa la Baia Mare la cel de-al doilea turneu de pregătire, la care pe lângă gazdele de la Extrem vor mai fi prezente echipele Potaissa Turda şi Steaua Bucureşti. Tot săptămâna viitoare, dar de pe 17 şi până pe 19 august, o altă parte a lotului universitar va bifa un al treilea turneu, la CSM Bucureşti, unde va mai întâlni în teren ACS Interhandball Bucureşti şi CSM Ploieşti sau Pandurii Târgu Jiu. Peste două săptămâni, în perioada 23 – 25 august, Universitatea Suceava va ajunge la Piteşti unde va evolua la al patrulea turneu din această vară, în compania gazdelor de la CS H&V, CSM Ploieşti şi CSM Bucureşti.

Cu două săptămâni înaintea startului în noul sezon al Ligii Naţionale, de pe 31 august şi până pe 2 septembrie, elevii antrenorului Leonard Bibirig vor avea parte de cel mai tare turneu al verii, acolo unde se vor confrunta cu vicecampioana Ştiinţa Bacău, medaliata cu bronz, HC Odorhei şi o altă colegă din primul eşalon, Potaissa Turda.

Şoldănescu mai are de stat pe margine cel puţin trei săptămâni

Problemele medi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°