Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, codaşă la gestionarea deşeurilor. Ţara noastră se află în topul steguleţelor roşii într-un raport al Comisiei Europene

Publicat in Adevarul, joi 9 august 2012 ·

Un nou raport despre modul în care statele membre îşi gestionează deşeurile municipale arată că la nivelul UE există diferenţe mari între statele membre. România se află printre ţările cu cele mai mari lacune în privinţa punerii în aplicare a legislaţiei în domeniu.

Astfel, statele membre cu cele mai mari lacune în privinţa punerii în aplicare a legislaţiei în domeniu sunt Bulgaria, Republica Cehă, Cipru, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România şi Slovacia.

Raportul clasifică cele 27 de state membre în funcţie de 18 criterii, iar fiecare ţară primeşte steguleţe verzi, portocalii sau roşii. Domeniile vizate de această evaluare sunt volumul total de deşeuri reciclate, costul eliminării deşeurilor, precum şi încălcări ale legislaţiei europene.

Potrivit caleaeuropeana.ro, deficienţele includ strategii incomplete sau inexistente de prevenire a producerii deşeurilor, lipsa stimulentelor pentru a evita depozitarea deşeurilor la gropile de gunoi, precum şi o infrastructură neadecvată de gestionare a deşeurilor.

Statele care apelează, în principal, la opţiunea depozitării deşeurilor la gropile de gunoi indică o lipsă de dezvoltare în domeniu. Asta pentru că metoda cu adevărat ecologică preferată de Comisia Europeană şi ideală din punct de vedere ecologic este gestionarea gunoaielor.

În aceste ţări, codaşe în raport, refolosirea şi reciclarea, sunt în mod sistematic subexploatate. În consecinţă, perspectiva este deficitară.

Statele dezvoltate aruncă doar 5% din cantitate de deşeuri la groapa de gunoi

La polul opus însă, există ţări dezvoltate care dispun de sisteme complexe de colectare a deşeurilor, aşa încât mai puţin de 5% din cantitatea de gunoi este depozitată la gropile de gunoi.

Ţări ca Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Olanda şi Suedia deţin sisteme de reciclare bine dezvoltate, o capacitate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 23 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 31 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°