Regele sprintului, Usain Bolt, a oferit joi seara o nouă reprezentaţie pe Stadionul Olimpic de la Londra, impunându-se în finala probei de 200 m, la capătul unei curse în care toate cele trei medalii puse în joc au revenit reprezentanţilor Jamaicăi.
Bolt a fost înregistrat cu timpul de 19sec.32/100, reuşind să-i devanseze pe compatrioţii săi Yohan Blake, medaliat cu argint în 19sec.44/100, şi Warren Weir, câştigătorul bronzului, cu timpul de 19sec.84/100.
În vârstă de 25 ani, Usain Bolt realizează astfel ‘dubla’ 100-200 m în capitala britanică, aşa cum făcuse şi în urmă cu patru ani, la Beijing, devenind primul atlet din istorie care cucereşte 4 medalii olimpice individuale în probele de sprint. De asemenea, campionul jamaican este primul bărbat care reuşeşte să-şi păstreze titlul olimpic la 200 m.