O vreme am luat de bune deciziile Curții Constituționale (CCR). Am încercat să-i înțeleg deciziile, ia-m citit, rând pe rând, motivările. Vorba lui domn Băsescu, ca boul am fost consecvent. Consecvent, luni și ani la rând. Până mai ieri. Până la erate și (presupusa) scrisoare cu presiunile către Comisia de la Veneția. Adică până dincolo de limite.

Adică ai nevoie de două zile de deliberări pentru a dicta apoi decizia unui analfabet funcțional, care nu înțelege ce scrie și ce citește? Iar de acest lucru nu îți dai seama a doua zi, nu după două zile în care decizia ta a fost citată, răscitată, comentată, alanlizată, share-uită, twiter-ită, like-uită, spam-uită și mai Dumnezeu știe ce au inventat rețelele de socializare și presa. Nu, ai nevoie de mai bine de o săptămână pentru a realiza că tot ceea ce se citează/comentează/analizează etc., care a pus pe jar Ministerul Internelor și Administrației Locale și primarii din toată România, care a contribuit serios la remanierea Guvernului, ei bine, ai nevoie de o săptămână ca să-ți dai seama că tot ceea ce a declanșat hărmălaia ar fi, cică, greșita transcriere a deciziei. Că nu s-a cerut ”actualizarea listelor”, ci ”listele electorale permanente actualizate”. Dar atunci, pentru ce a fost solicitată amânarea de o lună? Că cerința din erată se poate îndeplini în 2-3 zile lucrătoare. Asta punând la socoteală câte o zi pentru fiecare semnătură oficială necesară.

Iar asta nu e tot. Pentru că vine și erata la erată. Mai exact declarația unui membru al CCR care arată că erata a fost solicitată doar de o parte a judecătorilor Curții. Maxim cinci. În condițiile în care, materia vizată necesită decizii cu majoritate calificată: adică minim șase. Cum are veni, curat cum nu se poate mai murdar.

Cireașa de pe tort e scrisoarea cu presiunile trimisă Comisiei de la Veneția (da, sigur știți despre ce Comisie e vorba – ace