Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urmatoarea lovitura pentru zona euro - iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana?

Publicat in Ziare.com, joi 9 august 2012 ·

Marea Britanie, care nu are o relatie perfecta cu partenerii europeni si se confrunta cu o crestere a sentimentului anti-european in randul cetatenilor sai, ar putea iesi din Uniunea Europeana, crede banca japoneza Nomura, intr-un raport recent dat publicitatii.

Banca sustine ca, desi Marea Britanie a avut mereu o relatie ambivalenta cu vecinii sai europeni, criza din zona euro a alimentat euroscepticismul, iar guvernul britanic incearca sa-si renegocieze legaturile si obligatiile cu Uniunea, scrie CNBC.

O eventuala retragere britanica din UE nu ar semana deloc cu o eventuala retragere a Greciei, asa-zisa Grexit, avand in vedere ca Marea Britanie nu utilizeaza euro si are controlul politicii sale monetare. Cu toate acestea, efectul asupra pietelor a unei asa-zise Brixit ar fi greu de calculat.

"Credem, din ce in ce mai mult, in posibilitatea unei relatii slabite a Marii Britanii cu UE sau chiar in eventuala retragere a Marii Britanii, ceea ce, in opinia noastra, provoaca ingrijorari economice si politice, inclusiv pe pietele financiare", se arata in raport.

Relatia dintre UE si Marea Britanie s-a tensionat anul trecut, pe marginea reglementarii sectorului bancar. Ministrul de Finante britanic, George Osborne, s-a luptat ca sectorul financiar britanic, reprezentand 14% din economie, sa nu fie supus unor reglementari si taxari suplimentare.

Desi pana acum eforturile Marii Britanii de a-si recapata controlul auspra unor chestiuni precum piata unica nu au fost incununate de succes, pe masura ce criza conduce la o integrare mai stransa in Europa, Marea Britanie si-ar putea pierde puterea de negociere.

Mai mult, crede banca, daca actuala criza se adanceste, presiunea parlamentarilor eurosceptici ar putea crea o falie in guvernul britanic. Desi este improbabil ca Marea Britanie sa organizeze un referend

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri locale și europarlamentare 2024. Aproape 19 milioane de români sunt așteptați azi la urne / Programul secțiilor de votare

HotNews acum o ora
Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 - 22.00. La acest scrutin s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale,

Ministerul de interne: Reţelele de socializare sunt spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

G4Media acum 34 minute
Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia, sâmbătă, că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia, transmite Agerpres. Reprezentanţii

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 8 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 10 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 7 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 20 minute
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 8 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 14 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 13 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 10 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°