Programul de finanţare "PACT pentru COMUNITATE" este un fond de dezvoltare comunitară durabilă, ce a fost gândit pentru a facilita accesul comunităților locale la surse de finanțare şi servicii de dezvoltare comunitară. Astfel, "PACT pentru COMUNITATE" promovează şi susține iniţiativa membrilor comunităţilor rurale şi urbane mici şi medii (până la 30.000 de locuitori) din sudul României prin acordarea de finanţări pentru proiecte şi servicii care au la bază procese de dezvoltare comunitară.
Proiectul de faţă este o continuare a programului de bază al Fundației PACT, "Învățare, Participare, Încredere", care are drept scop dezvoltarea de organizații comunitare în sudul României. "PACT pentru COMUNITATE" se adresează comunităților mici și medii din zone rurale și urbane din sudul țării: atât grupurilor comunitare informale constituite din membri voluntari cu inițiativă ai comunităţilor locale, cât și organizaţiilor comunitare active existente (care fie dețin personalitate juridică, fie sunt încă grupuri comunitare informale), dezvoltate prin programele și proiectele Fundației PACT, precum și organizațiilor locale mici ale societății civile, constituite conform legii asociațiilor și fundațiilor.
Cu ocazia lansării programului de finanțare "PACT pentru COMUNITATE", Fundația PACT deschide primul apel de cereri de finanțare din acest fond, cu patru linii de finanțare diferite.
Proiecte derulate în parteneriat
În cadrul acestei componente se vor finanța proiecte care vizează dezvoltarea capacității de lucru în parteneriat a organizațiilor comunitare, fie ele grupuri de inițiativă informale sau ONG constituite formal, prin proiecte de dezvoltare comunitară, antreprenoriat social și cultural sau alte forme ale economiei sociale. Proiectele sunt inițiate și realizate în comun de organizații comunitare și/sau alte organizații mici locale de societa