Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, joi, că USL nu va negocia nicio formulă de demisie condiţionată a lui Traian Băsescu, apreciind că orice variantă de retragere a preşedintelui suspendat trebuie să se facă necondiţionat.
"USL va acţiona în continuare pentru respectarea şi aplicarea voinţei celor 8,5 milioane de români care şi-au exprimat prin vot opţiunea la referendum. USL nu va negocia nicio formulă de demisie condiţionată a lui Traian Băsescu, pentru că 7,4 milioane de români l-au demis necondiţionat pe Traian Băsescu. Orice formulă de retragere a sa trebuie să se facă în mod necondiţionat", a spus Vosganian.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, duminică, că nu intenţionează să demisioneze deoarece aceasta ar fi "cea mai mare laşitate" şi ar duce la "finalizarea cu succes a loviturii de stat" dată de USL.
"M-am gândit şi ar fi cea mai mare laşitate. V-am mai spus că preşedinţii nu abdică, nici nu pot şi demisia mea ar fi atingerea obiectivului celor care au dat lovitura de stat şi nu vreau să îşi atingă obiectivul. Dacă va spune Curtea Constituţională altfel, foarte bine, îmi voi scoate pălăria, îmi iau bocceluţa şi am plecat că am o meserie, ştiu ce să fac. Dar altfel ar fi ridicol ca eu însumi prin atitudine, prin acţiunea mea să duc la finalizarea cu succes a loviturii de stat", a declarat Băsescu, duminică seara, într-o conferinţă la sediul său de campanie.
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, joi, că USL nu va negocia nicio formulă de demisie condiţionată a lui Traian Băsescu, apreciind că orice variantă de retragere a preşedintelui suspendat trebuie să se facă necondiţionat.
"USL va acţiona în continuare pentru respectarea şi aplicarea voinţei celor 8,5 milioane de români care şi-au exprimat prin vot opţiunea la referendum. USL nu va negocia nicio formulă de demisie condiţionată