Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălina Ponor, final de carieră cu cinci medalii olimpice

Publicat in Romania Libera, joi 9 august 2012 ·

Gimnasta Cătălina Ponor a declarat, marţi seară, că Jocurile Olimpice au fost ultima competiţie din carieră, care se încheie cu cinci medalii olimpice în palmares, dintre care trei de aur.

„Mă retrag fără regrete. Am muncit fiecare secundă pentru echipă, am muncit fiecare secundă pentru mine, am muncit fiecare secundă pentru toată lumea. Am fost deja campioană olimpică şi voi părăsi gimnastica cu fruntea sus. Le mulţumesc tuturor pentru susţinere şi îmi pare rău că i-am dezamăgit", a spus Ponor pentru site-ul oficial al organizatorilor JO de la Londra.

Gimnasta va împlini 25 de ani, în 20 august, dintre care 20 au fost dedicaţi gimnasticii şi se gândeşte deja la îmbrăţişarea carierei de antrenoare. „Acum vreau o vacanţă, să-mi relaxez mintea. Apoi, voi încerca să fac ceva, cum ar fi să devin antrenoare", a mai spus Cătălina Ponor, marţi seară fiind afectată încă de ratarea unei medalii la bârnă. Ea a fost la un pas de a mai câştiga o medalie la bârnă, pe lângă argintul de la sol, dar în cele din urmă a fost a patra, după ce arbitrii au acceptat contestaţia făcută de antrenorul sportivei Alexandra Raisman, românul Mihai Breştean, acordându-i americancei o notă egală cu a româncei, dar cu o dificultate a exerciţiului mai mare.

După debutul oficial în marile competiţii, în 2002, Cătălina Ponor a avut parte de suişuri şi coborâşuri. Anul 2004 a fost apogeul carierei sale, cu trei medalii olimpice de aur la JO de la Atena, pe echipe, la bârnă şi la sol. Au urmat şi alte medalii preţioase, la Europene şi Mondiale, după care problemele de sănătate au forţat-o să se oprească, între 2007 şi 2011. Anul 2012 a debutat excelent pentru ea, cu aur european pe echipe, aur la bârnă şi argint la sol. Emoţiile pentru JO de la Londra au fost mari, aşteptările pe măsură, dar competiţia s-a încheiat pentru Cătălina Ponor fără medalie de aur, doar cu argint la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum o ora
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

INS: Resursele de energie electrică au crescut cu 0,1% în primele zece luni ale anului

Mediafax acum 39 minute
Principalele resurse de energie primară, în primele zece luni din an, au totalizat 27010,9 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 414,9 mii tep faţă de perioada similară din 2023. Producţia internă a însumat 14095,5 mii tep, în scădere cu 7

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa / Zelenski anunţă că au fost lansate 93 de rachete şi 200 de drone

News.ro acum 24 minute
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. Ulterior, preşedintele Volodimir Zelenski a precizat că au fost tra

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum 50 minute
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 2 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Zelenski anunţă că Rusia a lansat 93 de rachete şi 200 de drone asupra Ucrainei, în unul dintre cele mai ample atacuri de la începutul războiului

News.ro acum 33 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat vineri că Rusia a efectuat în cursul nopţii unul dintre cele mai agresive atacuri asupra Ucrainei de la începutul războiului, în care a folosit 93 de rachete, inclusiv rachete balistice şi de croazieră, şi a

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 3 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°