Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şedinţa CCR nu va avea loc prea curând: Ion Predescu nu e disponibil în următoarea săptămână. Este în vacanţă

Publicat in Adevarul, joi 9 august 2012 ·

Judecătorul Ion Predescu, unul dintre cei nouă membri ai Curţii Constituţionale Române (CCR), nu poate participa nici săptămâna viitoare la o eventuală şedinţă a Plenului CCR, întrucât se află în vacanţă, într-o staţiune montană. Plecaţi în concediu mai sunt şi alţi judecători ai CCR.

Judecătorul Tudorel Toader i-a cerut ieri preşedintelui Augustin Zegrean convocarea de urgenţă a Plenului CCR pentru a discuta neregulile apărute la Curtea Constituţională după şedinţa din 2 august.

Reamintim că după şedinţa din 2 august, în care au fost respinse toate contestaţiile privind organizarea şi desfăşurarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, judecătorii CCR i-au trimis premierului Victor Ponta o adresă în care-i cereau să reactualizeze listele permanente pentru referendum.

Acest document i-a permis premierului să anunţe demararea unei ample acţiuni de “periere” a listelor folosite deja la referendum şi declanşarea unui minirecensământ, pentru a stabili câţi români locuiesc în ţară şi câţi în străinătate, toate acestea fiind acţiuni care ar mai fi scăzut cvorumul necesar pentru validarea referendumului şi, prin urmare, pentru demiterea lui triana Băsescu.

Ulterior, cineva din CCR a descoperit că adresa nu coincidea cu cea pe care intenţionaseră judecătorii Plenului să o trimită Palatului Victoria, aşa încât, luni, i-a fost expediată lui Ponta o nouă adresă, în care I se cereau listele electorale folosite la referendum.

În aceeaşi zi a fost trimisă la Monitorul Oficial o erată la hotărârea prin care au fost respinse contestaţiile. Era vorba de un paragraf esenţial în modul de stabilire a cvorumului – fără acele câteva rânduri, românii cu domiciliu în străinătate nu ar fi fost socotiţi la cvorum.

Cel puţin doi judecători CCR – Tudorel Toader şi Ion Predescu, nu ştiau de aceste reveniri ale CCR (adresa şi erata) şi au de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 8 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°