Noile reguli de circulaţie pe străzile din municipiul Tulcea derutează şoferii tulceni. Unii dintre ei, chiar şoferi profesionişti, aleg să ignore indicatoarele care le interzic accesul pe anumite artere din oraş.
Pe strada Gării, pe strada Plevnei, pe Portului, pe Podgoriilor (şi nu numai) se circulă într-un singur sens, dar acest detaliu este ignorat de mare parte din şoferii care ajung în zonă.
Cele mai multe schimbări în acest sens s-au produs în cartierul E3, acolo unde pe majoritatea aleilor se circulă într-un singur sens. Cei din zonă s-au obişnuit de ceva vreme regulile stabilite pentru acest cartier, dar aleg să circule, în continuare, aşa cum ştiau ei. „Bineînţeles că intru pe Interzis. Toată lumea din cartier face asta. Altfel, ajungem să ocolim cinci străzi pentru a ajunge acasă“, spune un şofer care locuieşte în zonă.
Click pe poze pentru fotogalerie!
Pe strada Gării, accesul este permis numai locatarilor din zonă (celor care deţin autorizaţie pentru acest acces de la primăria Tulcea).
„S-a luat această decizie pentru perioada de sezon, în care veneau turişti din toată ţara, lăsau maşinile acolo şi plecau în deltă, aglomerând astfel parcările locatarilor. Acum pot intra pe Gării numai cei care locuiesc acolo sau care au spaţii comerciale în zonă. În ceea ce priveşte taximetriştii, ei sunt toleraţi din acest punct de vedere“, a precizat directorul DIAP, Daniela Pohariu.