Constantin Stroe (70 de ani) recompune o istorie personală, romanţată a industriei de automobile din România: o jumătate de secol, într-un tandem romantic cu cea mai cunoscută maşină românească.
V-aţi imaginat altă marcă decât Dacia pe care ar putea s-o conducă vitezomanul Gică, fantele din versurile îndrăgitului cântăreţ Mihai Constantinescu? Probabil că nu, şi asta pentru Dacia a fost, în ultima jumătate de secol, deopotrivă cea mai iubită şi cea mai urâtă, orişicât, maşina de suflet a românilor.
Constantin Stroe, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al grupului „Dacia-Renault", a fost martorul naşterii şi al decăderii automobilului românesc. Şi-apoi, artizanul resuscitării sale. A fost acolo, din 1968, de când industria de automobile din România, admirabilă, sublimă, lipsea cu desăvârşire, până astăzi, când uzina de la Piteşti seduce cele mai închise pieţe din Occident. Totuşi, acest text nu conţine cifre sau bilanţuri economice. Nu vorbim despre PIB, investiţii de capital sau evaluări de risc.
E vorba despre sfârşitul anilor '90, când reţeta succesului comercial începe - româneşte - cu o porţie uriaşă de cârnaţi şi se termină - franţuzeşte - cu un interviu lung de trei zile. „Monsieur Dacia", cum a fost numit de presa franceză, spune că nu-i place să se vadă prin ziare, nu vrea să apară prea des, să nu fie comparat cumva cu oamenii aceia care fac turul televiziunilor numai să se-audă vorbind.
Şi asta deşi recunoaşte, cu o chibzuinţă bine controlată, c-ar avea destule lucruri de spus: „Dacă mi-aş da drumul să spun liber, ori nu ţi-ar apărea ziarul, ori s-ar face o revoluţie". Dar Stroe este mereu atent la nuanţe. Şi începe cu un sfat: „Ai grijă, nu mă lăuda, că mă-njură lumea. O să spună că te-am plătit! Câţi bani ţi-am dat?".
„Weekend Adevărul": Aţi urcat, la Dacia, gradual, pe toate treptele iera