„Lovitură de stat“; „in Romania a coup d’etat is tacking place“; „lovitură mortală dată sistemului de justiţie“; „decapitarea conducerii statului“; „distrugerea României“; „desfiinţarea societăţii civile“; „dictatura şi tirania se instalează peste noapte“; „sugrumarea statului de drept“; „nu-i lăsăm, ne vrem ţara înapoi“; „aruncaţi listele [electorale permanente, n.m.] în foc“; „democraţia a fost suspendată“; „coşmarul democratic soldat cu suspendarea preşedintelui riscă să îi transforme pe români în cetăţeni inferiori [ai UE,n.m.]“; „guvernare antinaţională“; „(acţiunile Guvernului) se încadrează exact în patternul distrugerii democraţiei inaugurat de Benito Mussolini în Italia anilor ’20 şi perfecţionat în chip diabolic de către Adolf Hitler în 1933-1934“; „sîntem tîrîţi spre Răsărit [...]“; se folosesc „metodele revoluţiei comuniste din 1917 din Rusia…“; „lichidarea libertăţilor civile“; „o regresiune sistematic organizată în direcţia dictaturii“ etc., etc. Citatele de mai sus, selecţionate dintr-o masă abundentă de referinţe în acelaşi spirit produse în ultimele săptămîni, aparţin preşedintelui suspendat, unor politicieni ai PDL, precum şi cîtorva din aşa-numiţii „intelectuali ai lui Băsescu“. Se constată o stare de surescitare acută ce alimentează un imaginar tentat să suprapună situaţia actuală din România peste cele mai întunecate experienţe istorice din ultima sută de ani. E, în interpretarea mea, cel mai uriaş torent de iraţionalitate deversat în spaţiul public românesc de pe la sfîrşitul lui decembrie ’89 încoace. Psihoza teroriştilor a invadat şi acum destule creiere înfierbîntate care, din fericire, n-au primit, ca atunci, mitraliere. Cine ştie în ce dandana am mai fi intrat dacă, drept urmare a invocării de către voci atît de autoritare a uneltirii şi, apoi, a dezlănţuirii unei lovituri de stat, s-ar fi distribuit arme la popor! N-ar fi fost, însă,