Se poate observa, în ultimii ani, o revenire a generației ’80 (dar nu ca generație, ci ca sumă de individualități) în sfera creativității literare. Poeți și prozatori care nu mai publicaseră de mult ceva nou sau o făcuseră rar, cu mari spații de tăcere editorială, au dat cărți remarcabile; și, de la Ion Mureșan la Cristian Teodorescu, „optzeciștii“ și-au făcut revenirea printr-o reinventare. În proză, ea a constat în diminuarea pînă la eliminare a intertextualismului ludic și în accentuarea unei dimensiuni socio-istorice, fie și sub formă de puzzle, ca în Medgidia, orașul de apoi. În poezie, traseul schimbării a fost altul: de la biografismul (auto)ironic la o absorbție tot mai vizibilă – fiindcă un „optzecist“ tipic îți și arată cum procedează – a oniricului, fantasticului și metafizicului. S-a produs astfel o reașezare a reperelor generaționiste. Autori care, acum trei decenii, erau considerați nereprezentativi pentru poetica „optzecistă“ (pentru a marca diferența, i-am numit „disidenți“) au devenit centrali; și este de așteptat ca, alături de Ion Mureșan, Liviu Ioan Stoiciu și Nichita Danilov, regretata Mariana Marin să urmeze, în posteritate, aceeași traiectorie. Dacă Ion Mureșan a ales strategia tăcerii îndelungate, spartă printr-o întoarcere mult așteptată, Nichita Danilov, ca și Liviu Ioan Stoiciu, se remarcă printr-o tenace prolificitate. Disputat între poezie, roman, eseistică și exegeză literară, practicate concomitent, Danilov este mereu prezent în prim-planul actualității editoriale; și e notabil că volumele lui, oricît de multe, nu coboară sub o anumită ștachetă. Imagini de pe strada Kanta nu este un volum-eveniment, precum cartea Alcool; dar el constituie un punct al unui traseu poetic de bun nivel. Conștient de propriile atuuri, autorul își deschide cartea printr-un ciclu, Nunta de cîini, net superior celorlalte două. Pentru Radu Vancu, un excele