De la anul, cine se îmbolnăveşte plăteşte între 4 şi 250 lei pe serviciu. În timp ce autorităţile văd coplata o necesitate, pacienţii se simt jupuiţi. Dacă cetățenii celorlalte țări UE co-plătesc în medie 10% din contravaloarea serviciilor medicale, românii vor suporta și până la 30-40% din prețul acestora. Sursa: CODRIN PRISECARIU
Introdusă în lege din 2006, dar niciodată aplicată, coplata este o gură de oxigen pentru sistemul nostru sanitar, care cheltuie mult mai mult decât îl ţine punga. De anul viitor, toţi asiguraţii vor scoate din buzunar taxe fixe pentru consultaţii, analize şi internări (mai puţin pentru operaţii), care au rolul să limiteze accesul nejustificat la servicii scumpe. Pacienţii care vin la doctor ca la promenadă se vor gândi de două ori înainte, la fel cum nici medicii nu vor mai putea face "şmecherii" la internări. Deşi intenţia e bună, experţii se tem că s-a ales prost momentul pentru noi taxe.
Internările false, o metodă populară de furt
Dacă într-un proiect de lege anterior se stipula că nivelul coplăţii nu poate depăşi a douăsprezecea parte din veniturile anuale, autorităţile s-au răzgândit şi au renunţat la plafon. "Asta ar însemna să monitorizezi veniturile fiecărui cetăţean, consumul lui de servicii, adică nişte cheltuieli de administrare ce ar depăşi coplata", preciza ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
Potrivit noului proiect aflat în dezbatere, cel mai puţin vom plăti pentru consultaţii- între 4 şi 7 lei. Dacă vom avea nevoie şi de analize, vom da în plus între 5 şi 20 de lei, însă pentru investigaţii performante (RMN, tomografii), trebuie să fim pregătiţi cu până la 250 de lei. De departe, cel mai mult ne va ustura la buzunar spitalizarea, care va ajunge la maximum 80 de lei. Deşi sumele par mari, dacă ar fi să le calculăm ca procent din valoarea serviciului respectiv, sunt destul de mici pentru economia spitalului