În 2012, Festivalul Folk You s-ar fi putut numi mai degrabă Rock You, dacă nu ar fi fost prezentă pe scenă şi muzica populară, din fericire bine reprezentată de artiştii invitaţi, dar în afara spiritului manifestării. Pe durata a patru zile, publicul, mai mult sau mai puţin ocazional, a avut posibilitatea de a vedea şi de a auzi numeroşi interpreţi şi formaţii de valoare ori popularitate inegală. Numitorul comun a fost dat de marea audienţă de care s-au bucurat şi cei mari, şi cei mici în ale muzicii şi de spiritul pozitiv al publicului dornic să aplaude tot ce putea fi aplaudat. Nu de puţine ori, refrenele bine-cunoscute sau cele abia auzite au fost fredonate de mulţimile venite să participe la festivalul de pe malul mării. Aşadar, atmosfera de diversitate stilistică şi culturală, spiritul tolerant, buna organizare şi decenţa organizatorului sînt aspectele demne de a fi luate în considerare. Trebuie să adăugăm că ediţia, dedicată lui Florian Pittiş, nu a avut prezentator, participanţii recomandîndu-se singuri, în special prin oferta artistică. Singurul lucru pe care îl damnăm şi pe care ne permitem să-l supunem atenţiei celor din spatele evenimentului este playbackul pe care l-au săvîrşit (din fericire doar) cîţiva folkişti, jignind atmosfera live, dar şi publicul în faţa căruia s-ar fi putut exprima prin ceea ce sînt, nu prin inginerii de sunet şi muzicienii de studio care le-au pus pe CD-uri ideile îngînate pe trei-patru acorduri. Nesimţirea maximă a fost atinsă de un personaj care i-a cerut sunetistului să (re)pună de la început piesa căreia tocmai îi dăduse play, pentru că mai avea ceva important de comunicat celor care ar fi preferat să-l asculte cîntînd, nu vorbind. Un contract care să specifice simplu şi clar interzicerea playbackului ar putea rezolva problema şi curăţa festivalul de uscături, indiferent de (re)numele acestora. O remarcă pe care sîntem