Ion Pop a avut buna idee de a-şi aduna într-o carte interviurile pe care le-a acordat în răstimp de patru decenii (Interviuri. Între biografie şi bibliografie, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011). Primul, apărut în „Tribuna”, este din 1970.

Printre partenerii de dialog : Adrian Păunescu, Emil Brumaru, Radu G. Ţeposu, Mircea Mihăieş, Al. Cistelecan, Dan C. Mihăilescu, Gabriela Adameşteanu. Singură înşirarea acestor nume de scriitori şi critici garantează că dialogurile nu au fost convenţionale ci substanţiale. Sunt interlocutori care ei înşişi, întrebând, aveau şi ceva de spus, nu doar de aflat. Ion Pop le este recunoscător că i-au fost confesori, făcându-i astfel onoarea, cum ne încredinţează, de a-l fi acceptat „sub patrafirul laic”.

Din mulţimea subiectelor aduse în discuţie câteva se impun ca teme de prim ordin, răsfrângând împrejurări dintre cele mai semnificative din biografia (şi bibliografia) lui Ion Pop. Acestea ar fi: universitatea, revista „Echinox”, relaţia cu Franţa culturală. Sunt mereu evocate din variate unghiuri.

Viaţa universitară clujeană Ion Pop o trăise întâi ca student, coleg cu viitorii confraţi literari Gheorghe Pituţ, Nicolae Prelipceanu, Ana Blandiana, Liviu Petrescu, Ion Alexandru (căruia nu-i poate spune în nici un chip Ioan), cu profesori ca Iosif Pervain sau Mircea Zaciu, apoi el însuşi profesor, după ce a urcat toate treptele ierarhiei didactice. Trăitor în această lume se va vedea impregnat sufleteşte de „atmosfera Bibliotecii”, deschis totodată contactelor cu generaţiile mereu înnoite de studenţi. Aceştia i-au deschis drumul către „Echinox”, publicaţia la a cărei întemeiere a pus umărul în decembrie 1968. Se afla în echipă cu Eugen Uricaru, Marian Papahagi, Ion Vartic, Petru Poantă, Dinu Flămând şi cu alţi tineri de atunci lângă care a rămas aproape 15 ani , „într-o fraternă comunitate şi comuniune spirituală”. O „